Am urcat in trenul vietii plangand
Intr-o zi de noiembrie cenusie;
Undeva pe malul Muresului serpuind,
Intr-o gara mica, pustie.

Aveam si eu un bilet in buzunar,
Ce mi l-au pus parintii la plecare
Asa cum l-au primit si ei - in dar -
Si nu stiam ca-i scris pe el: "PIERZARE"!

Pe cele doua sine: timp si spatiu,
Pornii, calatorind spre nicaieri -
Sa sorb din cupa vietii cu nesatiu
Si parca m-am urcat in tren, ca ieri.

Si leganat de rotile grabit,
Lasai in urma atatea statii dragi:
Gradina - cu ciresele 'negrite,
Padurea, cu potecile cu fragi;

La fiecare varsta cu-a ei toane,
Cand ma-nfierbantam mai mult la joc,
Eu auzeam un scurt: "Sus in vagoane"
Si trenul o lua din nou din loc...

Grabit lasai in ulita pustie,
O minge, ce din carpe mi-am facut,
O undita din ac si gamalie,
Bat de alun si ata de cusut.

Lauta cu arcusul din tuleu
Si sania din iernile cu nea,
Si trotineta prietenului meu
Pentru ca eu, nu o avem pe-a mea.

Lasai o gradinita cu jucariile ei,
Cateva scoli cu colegii mei
Iar trenul pe sine zbura -
Spre unde? Spre ce? Nu conta.

Dupa vreo douazeci de statii prin ani,
Cand frunzele cad din castani,
O voce-mi spuse domol:
"Biletul, pentru control!"

Era un conductor bland
Ca soarele diminetii,
O Carte in mana tinand:
"Mersul trenurilor vietii!"

M-a intrebat, parca-l aud si-acum,
C-o voce ce vibra ca si vioara,
De unde vin? Si unde-i al meu drum?
Treceam cu trenul meu… prin Timisoara.

M-am desteptat atunci ca dintr-un vis,
Cautand biletul meu prin buzunare
Dar am vazut ca "IAD" pe el e scris!
Si-am plans atunci cu lacrime amare.

El mi-a promis ca n-o sa m-amendeze,
Ca nu-I aceasta slujba ce-a primit -
Ci sa trezeasca, sa avertizeze,
Sa dea bilete rosii, gratuit!

Dar ca in urma vine, nemilos,
Un controlor cu chipul fioros;
Pe sapca are ca emblema-un craniu,
Iar vocea lui suna taios si straniu:

"Cei ce nu aveti bilete rosii ci viza 'gratie'
Veti cobora cu mine la prima statie!"

Eu il priveam si-l ascultam nauc
Si pentru prima data intrebarea:
De unde vin? Si unde-o sa ma duc?
Se ridica vijelios ca marea.

El mi-a vorbit din nou cu duiosie
Si sub lumina razei de lanterna,
Primi biletul de culoare purpurie,
Chelmac, via Golgota, viata eterna!

Mi-a spus daca biletul am schimbat,
Indata ce in gara-o sa sosim,
Sa schimb si trenul c-un accelerat
Din Timisoara… spre Ierusalim!

Si-acel conductor bland a disparut;
Si mi-l mai aminteam, doar dupa nume;
Dar si eu tot conductor m-am facut
Impartasind aceeasi misiune.

Si de-atunci pe diferite rute
Calatoresc mereu, neobosit,
Sa-mpart bilete inca nevandute,
Bilete pentru ceruri, gratuit!

Pe calatori cu trupul obosit,
Ce nu stiu unde merg caci dormiteaza,
Caut sa-i trezesc strigand necontenit:
"Biletele va rog. Vesnicia urmeaza! Vesnicia urmeaza!"

(Petru Dugulescu, Conductorul)

(Din PPS cu autor: K.)

Floare de visin alba usoara
scutura-ti cerul si-mi infasoara
nor de petale albe pe frunte
floare de cantec lacrimi marunte

cade ciudata ploaia in mine
stau rezemata toata de tine
floarea mea alba floare naluca
vine-o valtoare sa mi te duca

floarea mea alba tremur pe ramuri
nor de petale lacrimi la geamuri
floare de visin alb rotitoare
plans de petale alba de floare

Te prind in mana floare aleasa
tu-mi esti cununa eu sunt mireasa
floarea mea alba floare marunta
floare curata floare de nunta...

(Sanja Cristea Tiberian, Floare de visin)

Film realizat de Dan Alexoae

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
"responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim... Daca va fi sa te
infierbanti, infierbanta-te la soare Daca va fi sa inseli,
inseala-ti stomacul. Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. Daca va
fi sa minti, minte in privinta varstei tale. Daca va fi sa furi, fura
o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simti
foame, simte foame de iubire. Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
doreste-ti in fiecare zi...

(Pablo Neruda, Cine moare?)