Cloud words

Se reglementează, prin Legea nr. 448/06.12.2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, ca fiecare autoritate centrală şi locală publică, precum şi instituţie centrală şi locală, publică sau de drept privat, să asigure servicii de informare şi documentare accesibile persoanelor cu dizabilităţi.

Termenul accesibilitate, în înţelesul Strategiei Naţionale pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013 „Şanse egale pentru persoane cu handicap – către o societate fără discriminări”, este definit ca fiind „ansamblul de măsuri şi lucrări de adaptare a mediului fizic, precum şi măsurile de adaptare a mediului informaţional şi comunicaţional conform nevoilor persoanelor cu handicap, factor esenţial de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor persoanelor cu handicap în societate.”

„Accesibilitatea web” poate fi definită ca fiind capacitatea persoanelor cu dizabilităţi de a observa, înţelege, naviga şi interacţiona cu spaţiul Web. Accesibilitatea web se adresează tuturor dizabilităţilor senzoriale şi motorii ce afectează accesul la Web, cum ar fi:

• deficienţă de vedere (parţială sau totală);
• deficienţă de auz (parţială sau totală);
• una sau mai multe dizabilităţi motorii (paralizie cerebrală, hemipareză, tetrapareză, dezvoltare motorie deficitară);
• dificultăţi de învăţare;
• dizabilităţi cognitive şi neurologice;
• dificultăţi de comunicare, de achiziţie şi dezvoltare a limbajului;
• tulburări ale comportamentului adaptativ şi social.

Autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală sunt implicate direct în procesul de informare şi comunicare destinat persoanelor cu dizabilităţi, familiilor acestora, membrilor comunităţii, precum şi în asigurarea accesului la informaţii publice în formate accesibile şi tehnologii corespunzătoare tipurilor de dizabilităţi.

La proiectarea paginilor trebuie să se ţină cont de cerinţele de compatibilitate şi accesibilitate în concordanţă cu specificaţiile W3C, WAI, acceptate la nivel mondial drept standarde internaţionale în domeniul accesibilităţii web.

Toate site-urile web ale administraţiei publice vor oferi varianta accesibilizată a acestora, pentru a putea răspunde nevoilor de informare şi accesare ale persoanelor cu dizabilităţi.

Pentru a permite tuturor persoanelor, inclusiv a celor cu dizabilităţi, acces egal la conţinutul site-urilor web, precum şi la serviciile on-line, se recomandă eliminarea barierelor în utilizarea paginilor web, astfel:

pentru deficienţă de vedere (parţială sau totală):

- imaginile să fie însoţite de text (exemplu: dacă în imaginea care reprezintă eticheta pentru o legătură apare o săgeată spre dreapta, textul din atributul "alt" poate fi "pagina urmatoare", "detalii" sau "continuare"), excepţie făcând imaginile utilizate doar pentru aranjare şi spaţiere, deorece sunt nerelevante pentru înţelegerea conţinutului paginii;
- imaginile complexe (grafice, diagrame etc.) să fie descrise;
- fişierele video sau audio să fie însoţite de text;
- tabelele să poată fi înţelese când sunt citite succesiv;
- nu vor exista celule în tabele fără conţinut;
- trecerea de la un câmp la altul într-un formular se va desfăşura într-o logică secvenţială, iar etichetele vor fi clar definite, plasate în partea stângă, excepţie făcând cele de tip “checkbox” pentru care vor fi plasate în partea dreaptă;
- pentru completarea unui formular se va utiliza doar tastatura;
- în momentul realizării paginilor web, să vor folosi browsere care acceptă toate comenzile prin tastatură sau care utilizează interfeţele standard;
- conţinutul paginilor web să fie uşor înţeles şi în condiţiile dezactivării stilurilor CSS;
- formatul documentelor va fi standard, pentru a fi uşor de interpretat cu ajutorul unui cititor de ecran;
- mărimea fonturilor paginilor web să poată fi schimbată (mărită sau redusă) uşor, eliminându-se dificultăţile de navigare;
- va exista un contrast de calitate al paginilor web, respectiv al imaginilor din paginile web;
- se recomandă precauţie în cazul textelor prezentate ca imagine, deoarece atunci când sunt mărite se pot suprapune peste linia următoare de text;
- pentru accentuarea textului pe un site web, se vor folosi şi alte variante decât cele cromatice;
- textul paginilor web nu va conţine indicaţii de tipul “în partea stângă a ecranului”, “ca în imaginea de mai jos”, indicându-se, în schimb, textul legăturii care trebuie căutată;
- se va găsi un contrast optim între text şi fundal;
- nu se vor folosi contrastele roşu – verde sau galben – albastru;
- stilurile de pagini web să vor verifica în browserele curente.

pentru deficienţă de auz (parţială sau totală):

- va exista un echilibru între text sau imagini şi sonorizarea acestora;
- limbajul folosit va fi clar şi simplu;
- pentru informaţiile audio relevante va exista alternativa text;
- nu va exista cerinţă de comenzi vocale pe site-ul web.

pentru dizabilităţi motorii:

- în site-ul web, să va oferi timp suficient de răspuns pentru opţiunile puse la dispoziţie;
- se va evita construcţia de pagini web care nu permit accesul la informaţii folosind comenzile de la tastatură, fiind necesară astfel folosirea mouse-ului;
- va exista o succesiune logică în parcurgerea câmpurilor de intrare ale formularelor.

pentru dificultăţi de învăţare:

- site-urile web vor oferi mai multe opţiuni de intrare, nu numai interacţiunea bazată pe comandă vocală;
- elementele de distragere vizuală sau audio să poată fi uşor blocate;
- va exista claritate şi consistenţă în organizarea site-lui web;
- limbajul folosit pe site-ul web va fi inteligibil;
- se vor utiliza elemente şi grafice de legătură intuitive;
- se recomandă să existe claritate vizuală în ceea ce priveşte transpunerea textului pe ecran;}

pentru dizabilităţi cognitive şi neurologice:

- să vor oferi opţiuni alternative pentru informaţiile din site-ul web, cum ar fi text alternativ care poate fi transformat în audio sau titrare pentru audio;
- elementele de distragere vizuală sau audio să poată fi uşor blocate;
- va exista claritate şi consistenţă în organizarea site-lui web;
- limbajul folosit pe site-ul web va fi inteligibil;
- să vor oferi pe site-ul web, pe cât posibil, elemente grafice;
- mărimea fonturilor paginilor web să poată fi schimbată (mărită sau redusă) uşor, eliminându-se dificultăţile de navigare;
- să vor evita animaţiile, clipirea textului sau anumite frecvenţe audio.

Instituţiile specializate pentru protecţia persoanelor cu dizabilităţi vor oferi informaţii detaliate, prin mediul Web, la un nivel de complexitate corespunzător cerinţelor categoriilor respective de cetăţeni.

Video: Web accessibility and the W3C guidelines

You voted
19