Un fizician român a făcut într-o discuţie la televizor o afirmaţie care merită discutată. Spunea el mai devreme că omenirea cunoaşte în prezent "doar" 4% din univers. Această afirmaţie a fost preluată şi repetată apoi periodic de prezentatori.
Nefiind oameni de ştiinţă (deşi sunt convins că niciuna din ştiinţe nu îşi permite o astfel de evaluare), putem merge pe logică şi matematica elementară în discutarea acestei valori.
Dacă Universul este considerat a fi infinit, aşa cum este acceptat în prezent de marea majoritate a oamenilor de ştiinţă, se mai poate vorbi de o valoare absolută cu care se face (orice) referire la întregul său? 4% din infinit este tot infinit. Ori, omenirea este departe de a se lăuda cu o cunoaştere infinită a fenomenelor. Şi nimeni din Univers (cu excepţia lui Dumnezeu, dacă acceptăm teoria creaţionismului) nu se poate lăuda cu o astfel de capacitate cognitivă.
Chiar dacă Universul ar fi finit, închipuiţi-vă cum ar fi ca o muscă, care se naşte seara, bâzâie toată noaptea într-o cameră de apartament, şi moare dimineaţa, să afirme că stăpâneşte 4% din fenomenele de pe Pământ. Şi chiar şi această comparaţie, este mai degrabă în favoarea minusculei insecte.
Technorati Tags: 

Publică un comentariu nou