Pe scurt: decor foarte frumos, recitale prăfuite, concurenţi buni, atmosferă apatică.

Festivalul a început cu perindarea pe scenă a unor pensionari, faimoşi şi care şi mie mi-au plăcut la vremea lor, dar care nu prea se mai încadrau în peisaj. Ca să nu mai vorbesc de voce.

A venit apoi generaţia mai tânără (dacă se poate spune aşa) a lui Gabriel Cotabiţă, Monica Anghel (păcat de ea, ştiu cum e să nu mănânci şi totuşi să te îngraşi în continuare) et comp. Nu mi s-au părut nici suficient de eleganţi, nici suficient de antrenanţi. Spectatorii, în continuare apatici, deşi ei au făcut eforturi vizibile să creeze atmosferă.

Şi apoi, concursul propriu zis. Cele două prezentatoare (Alina Sorescu şi Ruxandra Gheorghe), frumoase şi suficient de dezinvolte. Dar prezentatorul care le însoţea, Elvin Dandel, parcă doar picase din lună şi se întreba mereu ce e cu el pe acolo

Concurenţii, obişnuiţi. Nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Nici recitalul de flamengo, la final, al trupei spaniole, nu a reuşit să iese din starea de melancolie generalizată a festivalului. Nesincronizare, improvizaţie. Trupa coreografului de la Pro TV ar fi reuşit un spectacol mai bun.

În tot spectacolul ăsta, cred că problema principală a fost atmosfera. Spectatorii, ori au fost aduşi cu forţa, ori se aşteptau la altceva.

Şi sunetul. La TV cel puţin, parcă auzeai o casetă monofonică rulată pe un casetofon din primele generaţii. Fără profunzime, fără rezonanţă, fără volum. Dacă aşa se auzea şi în Piaţa Sfatului din Braşov, îi înţeleg pe spectatorii de acolo.

Totul, în ton cu situl web al festivalului de la TVR: formal, incomplet, neactualizat, sărăcăcios (nu au fost în stare să publice pe site nici măcar programul Festivalului).