Sfinţii Martiri Binecredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanu, împreună cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache, care au patimit pentru Hristos la anul 1714.

Constantin Brâncoveanu (1654 - 15 august 1714), adus la tron de marea boierime, a fost domnitor al Ţării Româneşti între 1688 şi 1714 şi nepot al domnitorului Şerban Cantacuzino.

În anul 1711, sultanul a hotărât să se răzbune. Era pe la sfârşitul iernii anului 1713, când domniţa Stanca, una dintre fiicele domnitorului, s-a îmbolnavit grav. Înaintea morţii ea a avut o vedenie: pe peretele din faţa patului i-a apărut o ceată de turci, care îl ducea pe tatăl ei în lanţuri la Istanbul.

Enache Văcărescu, ginerele domnitorului, a fost decapitat primul. Au urmat fiii cei mari. Înspăimântat, Matei, mezinul, a fost gata să renunţe la creştinism: "Dă-mi voie să-mi trăiesc tinereţea. Mai bine vreau să fiu mahomedan decât să mor nevinovat”. Brâncoveanu s-a împotrivit, iar călăul i-a retezat şi capul copilului. Constantin Brâncoveanu însuşi a îngenuncheat ultimul în faţa gâdelui. Capetele celor şase au fost plimbate pe străzile Istanbul în vârfuri de suliţe, iar trupurile, aruncate în mare. Doamna Maria a aflat vestea în închisoare. Cu ajutorul Patriarhiei Constantinopolului a început pescuitul cadavrelor, care şi-au găsit odihna veşnică la Halki, într-o veche mânăstire zidită de împaratul Ion Paleologul.