Teroriştii din 1989

Nu există nici un indiciu privitor la teoria care să confirme existenţa vreunei reţele teroriste care să fi desfăşurat acţiuni împotriva populaţiei civile, în perioada lui decembrie 1989. Nici unul din cei aproximativ 1200 de morţi, nici unul dintre miile de răniţi sau reţinuţi nu a putut fi identificat ca terorist străin. Singurele persoane identificate de anchetatori ca acţionand împotriva populaţiei au fost angajaţi ai fostelor forţe de represiune din Miliţie, Armată, Securitate, gărzi patriotice şi uneori informatori, toţi cetăţeni români.

Riposta, în majoritatea cazurilor exagerată, a celor care făceau parte din dispozitivele militare sau mixte (formate din soldaţi, civili, luptători din gărzile patriotice) asupra locurilor din care se trăgeau focuri răzleţe ori se presupunea că se executau trageri cu muniţie de război a avut drept consecinţă pierderea de vieţi omeneşti şi mutilarea gravă a zeci de persoane. La orice mişcare suspectă (de exemplu, deschiderea unei ferestre, sau mişcarea unei perdele) se trăgea haotic cu muniţie de război argumentându-se că „teroriştii roiesc” şi atacă de peste tot, informaţii susţinute şi difuzate în special prin intermediul Televiziunii de stat de diverse persoane. Senzaţia unei lupte câştigate împotriva regimului dictatorial condus de Nicolae Ceauşescu avea să dispară încă din prima zi, imediat după lăsarea serii. Strigătul de la balconul sediului în care funcţiona Comitetul Central al Partidului Comunist Român (CC-PCR), al unui general, „Vă ordon să încetaţi imediat focul!”, avea să fie începutul unui măcel inimaginabil. În zilele următoare, pe străzi şi la ferestre, în locul degetelor ridicate în formă de „V”-semnul victoriei, s-a mai văzut doar focul de gura ţevilor de mitralieră. Martorii la evenimentele desfăşurate în sediul CC-PCR îşi reamintesc cum au acţionat ca urmare a ştirilor transmise la nivel centralizat, preponderent difuzate prin postul Televiziunii de stat. „Teroriştii” trebuiau anihilaţi pentru că aşa se solicitase de cei care preluaseră puterea, în plus, exista şi pericolul unor aşa zise intervenţii din partea unor state vecine. Militarii primeau ordine de la civili, ofiţerii Departamentului Securităţii Statului şi alte cadre ale Securităţii sosite pentru a-şi “demonstra loialitatea faţă de cauza revoluţiei” erau cel puţin la nivel declarativ, în subordinea celor de la armată, iar coordonarea acţiunilor de luptă a avut mult de suferit.

Acest articol este licenţiat sub GNU Free Documentation License. Foloseşte materiale din Wikipedia.

Video: TVR, decembrie 1989: "teroristul" Dan Marin