Preluarea puterii în revoluţia din decembrie 1989

După fuga lui Ceauşescu din clădirea Comitetului Central se instalează haosul în Bucureşti, precedat de o stare de euforie generală. Mulţimile descătuşate invadeaza Comitetul Central iar birourile oficialilor comunişti sunt vandalizate. Ţintele preferate sunt portretele dictatorului şi lucrările acestuia şi ale soţiei lui, aruncate pe fereastră în semn de izbândă şi dispreţ.

La puţin timp după aceea, în jurul orei 12, Televiziunea Română îşi reia emisia. Mircea Dinescu şi Ion Caramitru apar, în fruntea unui grup de revoluţionari, anunţând exaltaţi fuga dictatorului. Haosul din Bucureşti cuprinde întreaga ţară iar desfăşurarea ulterioară a evenimentelor lasă în continuare loc interpretărilor, fiind departe de a fi elucidate în amănunt. Se creează guverne, în care pe lângă revoluţionari se regăsesc membrii de frunte ai P.C.R. Mulţimea doreşte o structură politică fără comunişti, moment în care, de undeva apar asasini din umbră, care pornesc un adevărat carnagiu. Ei primesc eticheta de terorişti, armata este chemată să apere revoluţia, care a învins. De la Televiziune sunt transmise informaţii neverificate, contradictorii, care menţin psihoza acestor terorişti şi situaţia confuză. Se vor înregistra numeroşi morţi şi răniţi, pagube materiale. Seara au avut loc lupte înverşunate la Aeroportul Internaţional Otopeni între trupe trimise să lupte una împotriva alteia, spunându-li-se că se confruntă cu terorişti. Conform unei cărţi a gardianului lui Ceauşescu, locotenentul-colonel de Securitate Dumitru Burlan, generalii care erau implicaţi în lovitura de stat condusă de generalul Victor Stănculescu încercau să creeze scenarii fictive cu terorişti, cu scopul de a induce teama şi de a aduce armata de partea conspiratorilor.

Totuşi, procesul de preluare a puterii de către noua structură politică Frontul Salvării Naţionale (FSN), care provenea în principal din cel de-al doilea eşalon al Partidului Comunist, nu era încă încheiat. Forţele considerate a fi loiale fostului regim (asimilate "teroriştilor") au deschis focul asupra mulţimii şi au atacat puncte vitale ale vieţii socio-politice: televiziunea, radioul, sediile companiei de telefoane, precum şi Casa Scânteii (centrul naţional al mass mediei tipărite, care are un rol similar şi astăzi, sub numele de Casa Presei Libere) şi oficiile poştale din cartierul Drumul Taberei; Piaţa Palatului; Universitatea şi Piaţa Universităţii (una dintre principalele intersecţii ale oraşului); aeroporturile Otopeni şi Băneasa; spitale şi Ministerul Apărării.

Pe parcursul nopţii dintre 22 decembrie şi 23 decembrie, bucureştenii au rămas pe străzi, în special în zonele aflate sub asediu, ca să lupte (în cele din urmă câştigând, chiar cu preţul vieţii multor tineri) cu un inamic periculos. Cu armate de ambele tabere, s-au iscat lupte adevărate, soldate cu victime reale. În acea noapte, Jean-Louis Calderon, jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5, a fost călcat de şenilele unui tanc în Piaţa Palatului, la Bucureşti. La ora 21:00 pe 23 decembrie, tancuri şi câteva unităţi paramilitare au mers să protejeze Palatul Republicii.

Concomitent, veneau mesaje de sprijin din toate colţurile lumii: SUA (preşedintele George H. W. Bush), URSS (preşedintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul Socialist Ungar), nou-constituitul guvern al Germaniei de Est (în acel moment cele două Germanii nu se uniseră încă), Bulgaria (Petar Mladenov, secretar-general al Partidului Comunist Bulgar), Cehoslovacia (Ladislav Adamec, lider al Partidului Comunist Cehoslovac, şi Václav Havel, scriitorul dizident, conducător al revoluţiei şi viitor preşedinte al Republicii), China (ministrul Afacerilor Externe), Franţa (preşedintele François Mitterrand), Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred Wörner), Regatul Unit (primul-ministru Margaret Thatcher), Spania, Austria, Olanda, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist al Japoniei) şi RSS Moldovenească.

Identitatea "teroriştilor" rămâne învăluită în mister până în ziua de azi. Nici o persoană nu a fost oficial acuzată până în momentul de faţă de comiterea unor acte de "terorism" în cadrul revoluţiei din 1989, iar acest fapt a ridicat multe suspiciuni despre relaţia dintre "terorişti" şi noul guvern.

Acest articol este licenţiat sub GNU Free Documentation License. Foloseşte materiale din Wikipedia.