25 decembrie - Naşterea celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos
Primary tabs

Iisus n-a avut o naştere obişnuită. Încă înainte de naştere mai mulţi profeţi din tradiţia iudaică au prezis venirea lui Mesia. Ei arătau că Iisus va veni puternic pe Pământ, ca rege, nu născut într-un staul şi petrecându-şi viaţa ca dulgher. Înainte de naşterea sa, Biblia spune că o Fecioară din Nazaret, pe nume Maria, a fost vizitată de un înger, ce i-a prezis venirea pe lume a lui Iisus şi faptul că ea îi va fi mamă. Duhul Sfânt se pogorâse asupra ei, a "umbrit-o" şi ea a rămas însărcinată. Aflând că şi verişoara ei, Elisabeta, era însărcinată (soţul acesteia din urmă, preotul Zaharia, a fost vizitat şi el de un înger care i-a prezis naşterea fiului său, Ioan Botezătorul), Maria s-a dus la ea. Când Elisabeta a aflat că Maria era însărcinată, l-a simţit brusc pe Ioan. În cele din urmă, Maria a fost dusă în Betlheem, unde era cetatea vestită în care, în tradiţia iudaică, trebuia să se nască Mântuitorul lumii (Mesia).
Iisus s-a născut în condiţii neobişnuite, într-un staul. A fost vizitat de păstori, şi de cei trei magi (în tradiţia populară românească numiţi crai) din răsărit (care în anumite tradiţii creştine sunt numiţi Gaspar, Melchior şi Baltazar) care văzuseră steaua din Bethleem ce i-a condus la Iisus). Aflând guvernatorul Iudeei (în Biblie i se spune rege), Irod cel Mare, despre naşterea lui Iisus, şi de teamă să nu îi fie luat locul, a poruncit străjilor să-i ucidă pe toţi pruncii de parte bărbătească sub vârsta de doi ani. Familia lui Iisus s-a retras în Egipt, până la moartea lui Irod, şi s-a întors în Nazaret după câţiva ani. (Wikipedia)

Adaugă comentariu nou