retele
Reţelele de publicitate folosesc ţintirea comportamentală într-un mod diferit faţă de siturile individuale. Întrucât ele servesc mulţi clienţi cu multe situri diferite, sunt capabile să realizeze o imagine a demografiei utilitatorilor Internet.
În metacomputing, WebOS şi sistemele de operare web sunt termeni care descriu servicii de reţele pentru procesarea distribuită la nivelul Internetului, ca în Proiectul WebOS de la UC Berkeley, şi Proiectul WOS. În ambele cazuri scala sistemului de operare web se extine pe Internet.
Termenii WebOS şi sistem de operare web au fost folosite mai pe larg şi cu ai mare popularitate în contextul "webului ca în HTTP", şi pentru multe sensuri, de la sisteme singulare la colecţii de sisteme. În aprilie 2002, Tim O'Reilly vorbea de "sistemul de operare pe Internet emergent" ca o colecţie deschisă de servicii web.
Este o tehnologie destul de recentăşi permite obţinerea unor capacităţi mult mai mari pentru transmiterea datelor informatice, fiind folosită în general între nodurile importante din reţea sau între reţele.
Fiind încă scumpă şi relativ dificil de manevrat şi conectat, fibra optică nu este folosită pentru conectarea echipamentelor din interiorul LAN-urilor, însă şi-a găsit aplicabilitatea perfectă ca parte a infrastructurilor furnizorilor de servicii, unde cerinţele de performanţă şi securitate sunt mai mari decât cele legate de preţ.
Nu este vorba de filmul Matrix, nu este o poveste ştiinţifico-fantastică, şi nici o farsă.
Folosirea unui nume pentru o reprezentare mai umană a adreselor numerice abstracte ale maşinilor în reţea datează înainte de TCP/IP, de pe vremea ARPAnet. Pe atunci se folosea un alt sistem, DNS fiind inventat abia în 1983, la scurt timp după ce a început să se folosească TCP/IP. În sistemele mai vechi, fiecare calculator din reţea folosea un fişier denumit HOSTS.TXT dintr-un calculator de la SRI (acum SRI International). Fişierul HOSTS.TXT mapa adresele numerice în nume. Un fişier pentru gazde încă mai există în cele mai multe sisteme de operare modene, în mod implicit sau din configurare, şi permite utilizatorilor să specifice o adresă IP (de ex. 192.0.34.166) folosind-o ca nume de gazdă (de ex. www.exemplu.net) fără a mai verifica DNS. Începând cu 2006, fişierul gazdelor serveşte în primul rând pentru rezolvarea unor erori DNS sau pentru maparea adreselor locale pentru nume mai uşor de reţinut.
English
Română