MCSI are în vedere realizarea unui sistem naţional electronic dinamic şi permanent actualizat care să eficientizeze raporturile între administraţie şi cetăţean, care să cuprindă informaţii cu privire la toate domeniile vieţii economico-sociale şi să includă, cel puţin la nivelul 1 de informare, toate instituţiile existente în România la nivel central, regional şi local.
Politica economică se referă la acţiunile pe care le ia guvernul în domeniul economic. Ea acoperă sistemele pentru stabilirea ratei de interes şi a deficitului guvernamental, ca şi piaţa muncii, proprietatea naţională, etc.
Astfel de politici sunt adesea influenţate de instituţii internaţionale precum Fondul Monetar Internaţional sau Banca Mondială, ca şi de crezurile politice şi politicile consecvente ale partidelor.
Tipuri de politică economică
Politica economică poate fi împărţită în trei zone principale:
Un sistem politic este un sistem format din politici şi guvernare. El este de obicei comparat cu sistemul legislativ, sistemul economic, şi alte sisteme sociale. Diferă de ele, şi poate fi definit ca un spectru de la stânga (comunism) la dreapta (fascism). Aceasta este o imagine simplificată a unui sistem mult mai complex de categorii implicând examinarea celor care deţin autoritatea, problemelor religioase, şi influenţa guvernului asupra oamenilor şi a economiei.
Există mai multe definiţii ale "sistemului politic":
Termenul de parapolitică a fost introdus şi elaborat pentru prima dată de Profesorul Raghavan Iyer de la Oxford University în lucrarea sa Parapolitics: Toward the City of Man. El transcende dincolo de modalităţile trecute şi prezente de a accepta şi îmbrăţişa o viziune a politicii mai bogată decît politica de stabilitate, puterea şi autoconservarea.
Comments