
Pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Macarie Romanul.
Trei oarecare sfinti batrâni: Serghie, Ighin si Teofil, din Mânastirea Sfântului Asclipie cea din Mesopotamia Siriei, fiind la un gând, cu buna socoteala, se vorbira într-una din zile, si pusera gând pâna în sfârsit sa umble, sa înconjure pamântul. Calatorind multe zile, au ajuns la un loc, unde se vedeau urme de om; dupa care s-au si îndreptat de au mers la o pestera, în care se vedea ca locuieste om, ca era îngrijita binisor. Si intrând într-însa au asteptat ca sa vada pe cel ce locuia acolo. Si peste putin simtind un miros frumos, au vazut o asemanare de om împodobit cu parul sau. Si acesta era Preacuviosul lui Dumnezeu Macarie Romanul.

Preacuvioasa Maica noastră Teodora de la Sihla a sihastrit multi ani, la sfârsitul secolului al XVII-lea, într-o pestera din preajma Schitului Sihla-Neamt.