Un dezastru economic este o dezmembrare pe scară largă sau un colaps al unei economii naţionale sau regionale, posibil datorită unei panici financiare, izolări, foamete, hiperinflaţie, revoltă politică sau revoluţie. Unele din aceste evenimente durează puţin, în timp ce altele se pot întinde pe ani. Dezastrele economice sunt rareori doar produsul unei forţe economice precum implozia bursei de valori - forţe politice, precum răscoala, sau forţe naturale, precum uragane sau secete, pot avea de asemenea un rol în accelerarea unui dezastru economic global.

Pactul de Stabilitate si de Crestere reprezinta un acord intre statele membre ale Uniunii Europene, prin care acestea adera la o disciplina speciala in domeniul fiscal si bugetar, ca parte a obiectivelor lor economice pe termen mediu. Pactul este important ca si garant al unei administrari economice stabile.
Adoptat la Consiliul European de la Amsterdam din iunie 1997, Pactul este construit pe doua aspecte cheie:
Un deficit bugetar cu valoare mai mica decat 3% din PIB