TV

Alegerile prezidenţiale americane, un Eurovision "made in USA"

Barack Obama - John McCain

Buruienile politicii româneşti

Daniela Buruiană ar urma să fie cercetată de ANI pentru fals în declaraţii. Poate să fie sau nu un caz real, nu mă interesează pentru că oricum nu se va ajunge la o decizie finală, ca în toate cazurile anterioare.

Dar ce mi se pare ridicol aici (nici măcar astfel de aspecte nu mă mai revoltă) este faptul că Daniela Buruiană apare la TV şi începe să ameninţe, că ştie o mulţime de lucruri despre angajaţii ANI pe care le va spune (a se citi "îi va pârî") ca urmare a hărţuirii la care este supusă.

Deci, dacă ar fi fost lăsată în pace, ar fi tăcut mâlc şi ar fi ascuns toate ilegalităţile de care are cunoştinţă. Oricum nici acum nu le va spune decât pe cele care o ajută să se răzbune. Sau să îi şantajeze pe cei în cauză.

Jucătorii români extenuaţi după meciul cu Lituania

Conform afirmaţiilor lui Mircea Sandu la TV, o mulţime de jucători din echipa naţională a României sunt epuizaţi după meciul cu Lituania, şi se află în prezent la tratament.

Săracii! După ce au luptat din răsputeri reuşind să obţină un 0-3 în meciul trecut, acum îşi pregătesc o scuză pentru o eventuală înfrângere cu Insulele Feroe.

Chicoteala prezentatorilor TV ca strategie media

Eu cred că după primele scăpări involuntare ale prezentatorilor la Realitatea TV, Sorin Ovidiu Vântu s-a uitat la aplaudometru sau cum s-o numi jucăria aia care le arată procentajul de telespectatori, şi a văzut că saltă acul. Cum repetiţia este mama învăţăturii, la a doua scăpare a ajuns la concluzia că aceste chicoteli dau bine la trafic.

Şi uite-aşa, acum auzi la Realitatea TV din ce în ce mai multe chicoteli, la din ce în ce mai mulţi prezentatori. Numai că, dacă primele erau naturale şi chiar plăcute auzului, în ultimul timp par din ce în ce mai forţate.

Sugerez să le înregistreze separat pe primele, şi să le pună atunci când e nevoie direct de pe bandă. Ca mecanicii de la metrou, când anunţă că se închid uşile.

Cerbul de Aur, prima zi - impresii de necunoscător

Scena Festivalului Cerbul de Aur, Braşov

Pe scurt: decor foarte frumos, recitale prăfuite, concurenţi buni, atmosferă apatică.

Festivalul a început cu perindarea pe scenă a unor pensionari, faimoşi şi care şi mie mi-au plăcut la vremea lor, dar care nu prea se mai încadrau în peisaj. Ca să nu mai vorbesc de voce.

Puterea reală a reclamelor

Petrom

S-au înmulţit în ultimul timp reclamele Petrom la televizor. Au scăzut vânzările OMV şi simt aceştia nevoia să îşi revitalizeze desfacerea prin reclame? Sau au cumva impresia că este nevoie de o promovare a propriului branding?

Nici vorbă!

Pur şi simplu, simt (sau merg pe surse!) că li se pregătelte ceva, şi contraatacă. Pentru o firmă puternică, cea mai bună apărare este reclama TV. Din mai multe mortive:

Ziua Tricolorului şi Ziua Statelor Unite

Topul salariilor în televiziune

Corneliu Vadim Tudor

Citat din Corneliu Vadim Tudor, cele mai mari salarii ale unor realizatori de emisiuni TV:

 


Theme & Icons by N.Design Studio
Emite conţinut