Poezie

Cînd dulci colinde cad
 Simţim nevoia vie
 De-o casă, de un brad
 Şi de copilărie.
 
 Afară-i iarnă grea
 Ninsoarea e albastră
 Iar noi ne vom juca
 De-a toată viaţa noastră.
 
 Pe geamuri mîini de sloi
 Îşi ţes în gheaţă ia
 Noi ne jucăm de-a noi
 Şi de-a copilăria.
 
 Ninsori pe care bat
 Şi focul mai tresare
 Şi am adus un brad

Casa Vernescu, sediul Uniunii Scriitorilor din România, Bucureşti, locul de comemorare a lui Nichita Stănescu, 13 decembrie 2008

Am urcat in trenul vietii plangand
Intr-o zi de noiembrie cenusie;
Undeva pe malul Muresului serpuind,
Intr-o gara mica, pustie.

Aveam si eu un bilet in buzunar,
Ce mi l-au pus parintii la plecare
Asa cum l-au primit si ei - in dar -
Si nu stiam ca-i scris pe el: "PIERZARE"!

Pe cele doua sine: timp si spatiu,
Pornii, calatorind spre nicaieri -
Sa sorb din cupa vietii cu nesatiu
Si parca m-am urcat in tren, ca ieri.

Si leganat de rotile grabit,
Lasai in urma atatea statii dragi:
Gradina - cu ciresele 'negrite,
Padurea, cu potecile cu fragi;

La fiecare varsta cu-a ei toane,
Cand ma-nfierbantam mai mult la joc,

Oamenii sunt adesea neantelegatori,
irationali si egoisti...
Iarta-i, oricum!
Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism
si intenii ascunse...
Fii bun, oricum!
Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi
si dusmani adevarati...
Cauta succesul, oricum!
Daca esti cinstit si sincer,
oamenii te pot insela...
Fii cinstit si sincer, oricum!
Ceea ce construiesti in ani,
altii pot darama intr-o zi...
Construieste, oricum!