Comunicarea politică

Română
Societate: 
Politica
Tags: 
politică
comunicare
media
concept
politicieni
mesaj
discursuri
definiţie
comunicarea politică
ştiinţe politice
informaţi
şcoli
jurnalism
Ştiri: 
Media

Comunicarea politică este o secţiune a ştiinţei politice şi comunicării care se ocupă cu producerea, diseminarea, prelucrarea şi efectele informaţiei, atât în media cît şi interpersonal, într-un context politic. Aceasta include studiul media, analiza discursurilor politicienilor şi a celor care încearcă să influenţeze procesul politic, şi conversaţii formale şi informale între membrii audienţei, printre alte aspecte.

Definirea conceptului

Ca şi în cazul altor termeni din ştiinţele sociale, comunicarea politică a fost de asemenea dificil de definit. De exemplu, Robert E. Denton şi Gary C. Woodward în cartea lor Comunicare politică în America caracterizează comunicarea politică sub forma intenţiilor expeditorilor de a influenţa mediul politic. Ei spun că "factorul crucial care face o comunicare să fie 'politică' nu este durata mesajului, ci conţinutul şi scopul său" (Denton R.E., Woodward G.C. Political Communication in America, New York: Praeger, 1998, p.11). Brian McNair oferă o definiţie similară când scrie că o comunicare politică este "comunicarea intenţională despre politică". Pentru McNair aceasta înseamnă că ea acoperă nu numai declaraţiile verbale sau scrise, dar şi reprezentările vizuale precum îmbrăcămintea, machiajul, coafura, sau grafica logo-ului. Cu alte cuvinte, ea include de asemenea toate acele aspecte care dezvoltă o "identitate politică" sau "imagine" (McNair B. An Introduction to Political Communication, London: Routledge, 2003, p.24).

Există multe departamente academice şi şcoli cu specializare în comunicarea politică. Aceste programe se regăsesc în programe de comunicare, jurnalism, şi ştiinţă politică, printre altele. Studiul comunicării politice este un domeniu interdisciplinar.

Referinţe

  1. Denton R.E., Woodward G.C. Political Communication in America, New York: Praeger, 1998, p.11
  2. McNair B. An Introduction to Political Communication, London: Routledge, 2003, p.24

Linkuri

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU de NS)

Ameninţarea

Română
Societate: 
Politica
Tags: 
încălzirea globală
politică
politicieni
Uniunea Europeana
război
opinii
acţiuni
criza
greve
activişti
Preşedintele României
terorism
teamă
ameninţarea
război nuclear
înarmare
tactica

Pericolul comnist O carte publicată îm 1947 de Catechetical Guild Educational Society atenţionează asupra pericolului comnist.

Ameninţarea reprezintă inducerea sentimentului de teamă unui auditoriu pentru a influenţa opiniile şi acţiunile acestuia pentru a se ajunge la un anumit final. Obiectele sau subiectele folosite pentru a induce teama sunt de obicei exagerate, reţeta fiind reluarea periodică a respectivei ameninţări pentru a întări efectele sperate, uneori sub forma unui cerc vicios.

Ameninţarea în politică

Ameninţarea este adesea folosită pe timp de război, ca o tactică politică pentru a speria cetăţenii şi a influenţa vederile politice ale acestora. Un exemplu de utilizare a unor posibile ameninţări este în perioada războiului rece, când în SUA cetăţenii erau speriaţi continuu cu ameninţarea unui posibil război nuclear, determinându-i astfel să accepte cheltuieli uriaşe pentru înarmare. Unii analişti consideră că şi teama de actele violente de terorism de după 11 septembrie 2001 a fost exploatată de politicienii americani. De asemenea, activiştii care pun în discuţie încălzirea globală sunt acuzaţi că folosesc tactica ameninţării pentru a-şi promova propriile agende de mediu.[1] Deşi nu sunt suficiente argumente pentru considerarea faptului că încălzirea globaă se datorează acţiunilor umane, activiştii respectivi se folosesc de această ameninţare pentru a determina schimbări politice în soluţiile de reglementare guvernamentale.[2][3]

Mai nou, parte din analiştii politici din România consideră că actualul Guvern şi Preşedintele României folosesc Uniunea Europeană pe post de sperietoare pentru a aplana grevele care se profilează în această perioadă de criză ("Comisia Europeană a declanşat procedura de deficit excesiv împotriva României. Ar fi o dovadă de responsabilitate ca să înţelegem că putem depăşi situaţia de criză. Nu vrea să mă substitui Executivului. Bugetul de Stat este în dificultate pentru asigurarea cheltuielilor curente la care s-a angajat").

Referinţe

  1. ^ Debra J. Saunders (January 2, 2005). "Fear and Fear Mongering".
  2. ^ Walter E. Williams (January 25, 2007). "Fearmongering Injures Civil Society".
  3. ^ [1]

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Propaganda

Română
Societate: 
Politica
Tags: 
informaţii
opinii
propaganda
comportamente
Ştiri: 
Media

Anarhistul EuropeanPrima ilustrare Red Scare a monstruosului "Anarhist European" încercând să distrugă Statuia Libertăţii.

Propaganda este diseminarea informaţiilor menite a influenţa opiniile şi comportamentele unui mare număr de oameni. Opusă diseminării imparţiale a informaţiilor, propaganda în cel mai strict sens al său prezintă informaţii care să influenţeze audienţa. Propaganda prezintă adesea faptele selectiv (minţind astfel prin omisiune) pentru a încuraja o sinteză anume, sau pentru a da mesaje care să producă reacţii emoţionale mai degrabă decât răspunsuri raţionale la informaţia prezentată. Rezultatul dorit este o schimbare de atitudine a audienţei ţintite faţă de subiect.

Propaganda este încercarea deliberată, sistematică, de a ascuţi percepţii, a manipula cunoaşteri, şi a direcţiona comportamente pentru a obţine un răspuns care să susţină intenţia dorită a propagandistului.
—Garth S. Jowett şi Victoria O'Donnell, Propagandă şi Persuasiune

Armata, navele, civiliiPoster pentru Al 13-lea District Naval, Flota Statelor Unite, arătând un şobolan reprezentând Japonia, cu o cursă de şoareci denumită "Armata, navele, civilii," cu o hartă în bacjground a teritoriului Alaska.

Bibliografie

"Aici rezidă poate cel mai important efect al comunicării în masă, abilitatea sa de a ordona mental şi a organiza lumea noastră pentru noi. Pe scurt, mass media poate să nu reuşească să ne sugereze ce să gândim, dar reuşeşte pe deplin să ne sugereze despre ce să gândim."
—Shaw & McCombs, The Emergence of American Political Issues, 1977
  • Altheide, David L. & Johnson, John M. Bureaucratic Propaganda. Boston: Allyn and Bacon, Inc. (1980)
  • J. A. C. Brown Techniques of Persuasion: From Propaganda to Brainwashing Harmondsworth: Pelican (1963)
  • John H. Brown. "Two Ways of Looking at Propaganda" (2006)
  • Robert Cole. Propaganda in Twentieth Century War and Politics (1996)
  • Robert Cole, ed. Encyclopedia of Propaganda (3 vol 1998)
  • Combs, James E. & Nimmo, Dan. The New Propaganda: The Dictatorship of Palaver in Contemporary Politics. White Plains, N.Y. Longman. (1993)
  • Nicholas John Cull, David Culbert, and David Welch, eds. Propaganda and Mass Persuasion: A Historical Encyclopedia, 1500 to the Present (2003)
  • Cunningham, Stanley, B. The Idea of Propaganda: A Reconstruction. Westport, Conn.: Praeger. (2002)
  • Edward S. Herman & Noam Chomsky. Manufacturing Consent: The Political Economy of the Mass Media. New York: Pantheon Books. (1988)
  • Jowett, Garth S. and O'Donnell, Victoria. Propaganda and Persuasion 4th edition. * * Kevin R. Kosar. "Is Propaganda Legal?" Chicago Sun-Times, January 29, 2006.
  • Kevin R. Kosar. Public Relations and Propaganda: Restrictions on Executive Branch Activities, CRS Report RL32750, February 2005.
  • Kevin R. Kosar. "The Law: The Executive Branch and Propaganda: The Limits of Legal Restrictions" Presidential Studies Quarterly, Vol. 35 Iss. 4 Page 784-797, December 2005.
  • Harold D. Lasswell. Propaganda Technique in World War I. Cambridge, Mass: The M.I.T. Press. (1971)
  • Le Bon, Gustave, The Crowd: a study of the Popular Mind (1895)
  • John R. MacArthur. Second Front: Censorship and Propaganda in the Gulf War. New York: Hill and Wang. (1992)
  • Randal Marlin. Propaganda & The Ethics of Persuasion. Orchard Park, New York: Broadview Press. (2002)
  • McCombs M. E. & Shaw, D. L. (1972). The agenda-setting function of mass media. Public Opinion Quarterly, 36, 176-87.
  • Paul M. Linebarger. Psychological Warfare. International Propaganda and Communications. ISBN 0-405-04755-X (1948)
  • Pratkanis, Anthony & Aronson, Elliot. Age of Propaganda: The Everyday Use and Abuse of Persuasion. New York: W.H. Freeman and Company. (1992)
  • Rutherford, Paul. Endless Propaganda: The Advertising of Public Goods. Toronto: University of Toronto Press. (2000)
  • Rutherford, Paul. Weapons of Mass Persuasion: Marketing the War Against Iraq. Toronto: University of Toronto Press. (2004)
  • Nancy Snow. "American Persuasion, Influence and Propaganda"
  • Sproule, J. Michael. Channels of Propaganda. Bloomington, IN: EDINFO Press. (1994)
  • David R.Willcox,Propaganda, the Press and Conflict (2005)

Linkuri

Propaganda actuală

Propaganda istorică

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Satira politică

Română
Recreaţie: 
Recreaţie
Tags: 
politică
divertisment
protest
teatre
satira
satira politică
discursul politic
dizidenţa
democraţia ateniană
Societate: 
Politica

EBA

Satira politică este o componentă importantă a satirei, specializată în crearea de divertisment de inspiraţie politică; ea este folosită şi cu intenţii subversive, acolo unde discursul politic şi dizidenţa sunt interzise de regimul la putere, ca o metodă de a aduce argumente politice altfel interzise. Istoric, opinia publică în democraţia ateniană a fost influenţată foarte mult de satira politică din teatre.[1]

Satira politică este diferită de obicei de protestul politic sau dizidenţa politică, întrucât satira nu presupune existenţa obligatorie a unor revendicări, şi nici nu încearcă să influenţeze procesul politic. Prin natura sa, satira politică nu implică o strategie constructivă, cu excepţia situaţiilor când este parte a protestului sau dizidenţei; satira politică descoperă şi accentuează pur şi simplu anomalii de fapt, mai degrabă decât să ofere soluţii.

Referinţe

  1. ^ Henderson, J. (1993) Comic Hero versus Political Elite pp.307-19 in Sommerstein, A.H.; S. Halliwell, J. Henderson, B. Zimmerman, ed (1993). Tragedy, Comedy and the Polis. Bari: Levante Editori. 

Linkuri

Exemple de satiră politică pe web:

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896