Politici monetare şi fiscale
Politica economica
In contextul economiei actuale pentru a atinge un anumit prag de dezvoltare orice economie nationala trebuie sa aiba o politica economica bine pusa la punct care sa conduca spre atingerea obiectivelor stabilite la nivel international.
Politica economica “constituie ansamblul deciziilor adoptate de catre autoritatile publice in vederea orientarii activitatii economice intr-un sens considerat rezonabil pe teritoriul national. Fiind un arbitraj intre diferite tipuri de obiective si instrumente, politica economica reprezinta ansamblul alegerilor economice ale autoritatii publice, similar alegerilor economice ale consumatorului, producatorului, investitorului, etc.” [1]
In urma experientei acumulate de tarile dezvoltate, cat si de tarile care aspirau catre democratie si catre o economie de piata, s-au stabilit cinci obiective generale ale politicii economice.
1. cresterea economica;
2. ocuparea fortei de munca;
3. stabilitatea preturilor;
4. echilibrul extern;
5. controlul deficitului bugetar(datoria publica).
Politica economica cuprinde 4 categorii de politici, principale fiind primele doua
1. politica financiara
2. politica monetara
3. politica veniturilor
4. politici specifice.
Coordonarea politicilor monetare si fiscale este cruciala in asigurarea stabilitatii macroeconomice (Mishkin, 2001). Dat fiind obiectivul politicii monetare de a asigura stabilitatea preturilor, politica fiscala va fi constransa intr-un mod signifiant deoarece va trebui sa asigure o optimizare a veniturilor din taxe, un buget ce poate fi sustinut si o consistenta intre datoria publica si masa monetara.
Intr-o economie utopica intre politica monetara si cea fiscala ar fi o coordonare perfecta. Totusi, nu traim intr-o lume perfecta iar astfel de coordonare este imposibil de realizat. Teoretic, ar trebui sa existe o transparenta absoluta si perfecta astfel incat autoritatile fiscale si monetare, dar si populatia sa aiba la dispozitie toate informatiile necesare.
Daca ne raportam la cazul Romaniei se poate observa ca inca nu se indeplinesc toate conditiile necesare pentru ca aceasta coordonare sa se aproprie de perfectiune. Fiind o tara cu o economie emergenta care are parte totodata si de o instabilitate politica accentuata vor mai trece cativa ani pana cand in Romania va exista o coordonare buna intre politica monetara si cea fiscala.
In data de 13 februarie 2007, actualul Ministru al Economiei si Comertului, Varujan Vosganian, a declarat cu ocazia unei conferinte dedicate proiectelor europene, organizata de Banca Comerciala Romana, ca Romania va trece de la statutul de economie emergenta la cel de economie mediu dezvoltata la nivelul anilor 2015 - 2020, atunci cand se vor diminua decalajele la nivelul competitivitatii societatii romanesti
Romania are cinci domenii unde manifesta decalaje comparativ cu celelalte state membre: mediul competitional, sustenabilitatea politicii fiscale, sustenabilitatea politicii sociale, dezvoltarea rurala si nivelul competitivitatii societatii romanesti. Ministrul a spus ca mediul competitional se va imbunatati in urmatorii trei-patru ani in urma corelarii politicii monetare cu dezvoltarea economica, urmand ca in circa doi-trei ani Romania sa intre pe coridorul de inflatie de trei la suta, conform criteriilor de la Maastricht. Decalajul in politica fiscala va fi redus pana la nivelul anului 2010, atunci cand veniturile bugetare in PIB se vor cifra la circa 37 la suta.
Nota:
[1] “Finante publice”, Coord. Tatiana Mosteanu, Editura Universitara Bucuresti, 2005, pag. 39.
Politica monetară
Politica monetară
Politica monetara – aspecte teoretice
Politica monetara este unul din instrumentele politicii economice prin intermediul caruia se actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda din economie. Obiectivul fundamental al acesteia este stabilitatea preturilor, la care se adauga si limitarea inflatiei si mentinerea valorii interne si externe a monedei.
Acest tip de politica este format din ansamblul interventiilor bancii Centrale sau ale autoritatilor monetare care, se efectueaza asupra lichiditatii economiei in scopul de a contribui, prin utilizarea tehnicilor si instrumentelor monetare, la realizarea obiectivelor politicii economice.
Pentru a-si atinge obiectivul fundamental, politica monetara trebuie sa ia in considerare urmatoarele aspecte:
-
cresterea masei monetare pana la un nivel optim
-
mentinerea ratei dobanzii la un nivel corespunzator
-
practicare unui nivel optim al ratei de schimb
-
alocarea optima a resurselor financiare (fonduri pentru creditare ) in cadrul economiei.
Strategii de politică monetară
Asa cum este precizat si in subcapitolul anterior, este unanim acceptat la nivel international ca obiectivul fundamental al politicii monetare este asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor. Aceasta stabilitate nu implica lipsa unei inflatii, ci o inflatie pozitiva, redusa si stabila.
Spre deosebire de politica financiara care are un impact rapid si puternic localizat, politica monetara are un impact intarziat si difuz. Prin urmare, stabilitatea preturilor nu este un efect imediat, ci reprezinta obiectivul final al politicii monetare.
Practica a demonstrat ca atingerea acestui obiectiv final poate fi realizata utilizand diverse strategii de politica monetara. Acestea sunt:
Ancora nominala si politica monetara
Ancora nominala este o constrangere asupra valorii banilor interni si de existenta ei – intr-o forma sau alta – se leaga succesul oricarei strategii de politica monetara (Mishkin,1999).
Tintirea agregatelor monetare
Tintirea agregatelor monetare are la baza ideea conform careia pe termen lung nivelul preturilor este influentat de cresterea ofertei de moneda. Astfel, se va imprima o anumita crestere unui agregat monetar care sa fie consistenta cu atingerea obiectivului final.
Tintirea cursului de schimb
Tintirea cursului de schimb este o strategie de politica monetar in care banca centrala incearca sa imprime cursului de schimb o anumita stabilitate sau o anumita dinamica prin intermediul ratelor de dobanda si interventiilor in piata valutara in scopul de a „importa” o inflatie scazuta din tara monedei ancora.
Ancora implicita
Ancora implicita nu presupune anuntarea publica a unei ancore. Exemplul cel mai concludent este cel al SUA, care au ca scop al politicii monetare controlul pe termen lung al inflatiei, fara a specifica anumite intrumentente ce vor fi folosite in majoritatea cazurilor.
Tintirea directa a inflatiei
Fata de alte strategii de politica monetara care urmaresc atingerea unei inflatii reduse si stabile prin atingerea unor tinte intermediare, tintirea inflatiei urmareste tintirea directa a obiectivului final – rata inflatiei.
Tintirea directa a inflatiei ca strategie de politica monetara a fost adoptata pentru prima oara in anii ’90 ai secolului XX de tari dezvoltate ca Noua Zeelanda, Canada, Marea Britanie si Suedia. Aceste tari au ales aceasta strategie ca urmare a imposibilitatii practicarii tintirii agregatelor monetare, cursului de schimb sau a altei tinte intermediare. In ultimii ani, tintirea inflatiei a fost adoptata si de alte tari, chiar si in tranzitie, emergente, in prezent aceasta fiind aplicata in 25 de tari :
-
Tari emergente: Chile (1991), Israel (1992), Cehia (1998), Polonia (1999), Brazilia (1999), Columbia (1999), Africa de Sud (2000), Tailanda (2000), Coreea (2001), Mexic (2001), Ungaria (2001), Peru (2002), Filipine (2002), Slovacia (2005), Indonezia (2005), Romania (2005), Turcia (2006), Botswana (2006)
-
Tari dezvoltate: Noua Zeelanda (1990), Canada (1991), Marea Britanie (1992), Suedia (1993), Australia (1993), Islanda (2001), Norvegia (2001).
Politici monetare în România
Politici monetare în România
Scurt istoric
Scurt istoric
Politici monetare in Romania: 1990-1999
In anii ’90 a fost o preocuparea crescanda pentru stabilitatea preturilor ca premisa a unei cresteri economice durabile.
Timp de aproape 7 ani, din noiembrie 1990 pana in mai 1997, in Romania a fost un proces de liberalizare a preturilor ce a fost parcurs in mai multe etape. Acest proces a condus insa catre cresterea inflatiei pana la 256,10% in 1993. Inflatia a fost extrem de volatila si intre anii 1991-1994 in Romania a fost numai inflatie de 3 cifre. Apoi, in anii 1995-1996 inflatia a fost de 32.30%, respectiv de 38.80% pentru ca in anul 1997 sa depaseasca din nou pragul de 100%.
Fig. 1 - Evolutia ratei inflatiei 1999-2007
Sursa: Institutul National De Statistica
In acest context, masurile adoptate in cadrul politicii monetare a BNR au vizat constructia unui mecanism si a unor instrumente de politica monetara, si, din 1991 s-au adoptat primul Statut al BNR (legea 34/1990) si Legea bancara (Legea 33/1991), care au introdus sistemul bancar pe doua nivele – banca centrala si banci comerciale.
In domeniul politicii monetare au fost luate o serie de masuri importante. BNR avea drept obiectiv controlarea mesei monetare, si prin urmare si-a inceput politica dezinflationista prin cresterea costului refinantarii pe care o acorda bancilor comerciale.
La inceputul anilor 1990 in Romania, datorita situatiei favorabile a rezervelor valutare, era un mediu propice pentru adoptarea ca ancora inflationista mentinerea unui curs de schimb fix.
Nivelul acestor rezerve nu a putut fi insa mentinut. La inceputul anului 1991 a fost deschisa piata valutara interbancara si au fost create casele de schimb valutar dar, cu foarte multe restrictii. Rezervele internationale nete ale sistemului bancar au depasit 500 milioane dolari abia in 1994.
Fiind o perioada de tranzitie, inflatia s-a dovedit a fi greu de controlat iar politica monetara a BNR-ului avea caracter de acomodare.
In lipsa unor rezerve valutare consistente care sa permita utilizarea cursului de schimb ca ancora nominala, controlul cresterii masei monetare a devenit principala cale de diminuare a presiunilor inflationiste, mai ales in prima parte a tranzitiei.
Dupa 1990, agregatul monetar extins (M2) a fost de fapt ancora principala a politicii monetare. Prin aceasta politica se urmarea o crestere mai mica a cantitatii de bani decat PIB-ul si astfel diminuandu-se presiunile inflationiste.
Romania, dupa 1990 trebuia sa se adapteze unor standarde internationale. Devenise tara democratica, cu o economie de tranzitie si trebuia sa aiba in vedere cresterea economica si asigurarea echilibrului extern. Din aceasta cauza, eficienta politicii monetare a fost ingradita. Cresterea economica din 1995-1996 s-a obtinut prin cresterea datoriei publice si deteriorarea contului curent al balantei de plati.
Anul 1997 a fost marcat de doua decizii importante: liberalizarea pietei valutare si o noua etapa in liberalizarea preturilor, decizii care au generat presiuni inflationiste majore.
Fig. 2 - Cresterea economica si deficitul de cont curent 1990-2008
Politici monetare in Romania: 2000-2005
Anul 2000 reprezinta punctul de cotitura in evolutia economiei Romaniei dupa o perioada de scadere economica (1997-1999). In anul 2000 a inceput o perioada ce s-a caracterizat prin crestere economica ridicata, imbunatatirea echilibrului intern si extern – reducerea inflatiei, reducerea deficitului bugetar, cresterea rezervelor internationale ale BNR si deficit de cont curent sustenabil.
Dupa anul 2000 in Romania s-a inregistrat una din cele mai mari cresteri economice dintre tarile candidate pentru integrarea in Uniunea Europeana, si obiectivele mixului de politica adoptat au inceput sa apara: inflatia, deficitul bugetar a fost redus sub limita de 3% ( stabilita prin tratatul de la Maastricht), si numarul investitiilor straine a crescut, iar rata somajului a scazut continuu.
Fig. 3 - PIB, consum final total, formare bruta de capital fix 1992-2006
Anul 2000 a reprezentat inceputul BNR-ului ca formator de piata (pricemaker); s-a inceput influentarea randamentelor din sectorul bancar folosind ca instrument rata dobanzii..
Dupa ce pana in anul 2000 se urmarise cresterea economica cu riscul unei mese monetare crescute, BNR a apelat la rata dobanzii pentru o politica monetara restrictiva.
Astfel, canalul ratei dobanzii de transmisie a politicii monetare pe segmentul banca centrala-banci comerciale a devenit mai eficient, rata dobanzii devenind un indicator al unei olitici monetare restrictive.
Fig. 4 - Relatia dintre rata dobanzii si inflatia anuala 2002-2005
Sursa: BNR si INS
Asa cum se observa din figura anterioara, modificarea ratei dobanzii a fost proportionala cu modificarea inflatiei si trendul celor doi indicatori a fost asemanator. Reducerea inflatiei din ultimii ani a fost rezultatul unui mix de politici economice favorabil dezinflatiei, cu o politica monetara si fiscala in general restrictive si o politica a veniturilor salariale aproape neutrala. De asemenea, sectorul real al economiei a inregistrat un trend favorabil dezinflatiei, cu continuarea procesului de privatizare si restructurare, reducerea pierderilor in sectorul de stat si cresterea productivitatii. Politica monetara a fost caracterizata, in general, prin rate ridicate ale dobanzii, volume foarte mari ale sterilizarii, rate ridicate ale rezervei minime obligatorii si aprecierea monedei nationale.
Ţintirea inflaţiei din 2005 până în prezent
Fig. 2 - Cresterea economica si deficitul de cont curent 1990-2008
Dupa ezitarile din prima parte a anilor ’90, autoritatile romane au depus, in luna iunie 1995, o cerere de aderare la U.E. Incepind cu aceasta data, curentul pro-european a inceput sa se afirme tot mai mult in opinia publica si in rindul politicienilor, astfel incat, cu timpul, a devenit predominant.
Asa cum s-a mentionat in capitolele anterioare, in ultimele decenii in Romania au fost trei strategii standard de politica monetara: tintirea agregatelor monetare, tintirea cursului de schimb si tintirea inflatiei ( incepand cu anul 2005).
Dintre strategiile standard, numai tintirea cursului de schimb si tintirea inflatiei sunt utilizate in prezent de noile state membre UE din Europa Centrala si de Est, iar tintirea agregatelor monetare a pierdut sustinerea pe care o avea in aceste tari.
Prin urmare, dupa ce in ultimii ani BNR alesese ca politica monetara controlul agregatelor monetare (monetary targeting), utilizand “baza monetara” M1 ca obiectiv operational si „masa monetara in sens larg”-M3 ca obiectiv intermediar incepand cu 2005 BNR a ales ca politica monetara tinitrea directa a inflatiei.
BNR va folosi dobanda de interventie ca instrument principal al Bancii Nationale. Avand in vedere faptul ca in Romania este o piata financiara cu distorsiuni, o economie care inca se restructureaza intens, folosirea ratei dobanzii pentru a ghida operatorii pe piata are o eficacitate limitata. Aceste circumstante fac ca Banca Nationala sa nu foloseasca numai dobanda de interventie, sa foloseasca si cursul de schimb in modul in care va urmari tinta de inflatie
Pentru a face aceasta schimbare, trebuiau indeplinite anumite cerinte institutionale si tehnice.
Video: BNR a luat o decizie neasteptata: mentine dobanda la 10,25
Precondiţii ale trecerii la un regim de ţintire a inflaţiei
Precondiţii ale trecerii la un regim de ţintire a inflaţiei
Cerinţe instituţionale pentru trecerea la un regim de ţintire a inflaţiei
-
Prioritatea absoluta a obiectivului de inflatie – tintirea inflatiei trebuie sa aiba un caracter fundamendal si prioritate in fata altor obiective, precum crestere economica, competivitate externa sau majorarea gradului de ocupare a fortei de muca
Obiectivul fundamental al BNR – asigurarea stabilitatii monedei nationale pentru a contribui la stabilitatea preturilor – este compatibil cu tintirea directa a inflatiei.
-
Independenta bancii centrale in utilizarea instrumentelor - Regimul de tintire directa a inflatiei presupune un grad sporit de independena a bancii centrale in conducerea politicii moentare.
In Romania, Conform Legii nr. 101/1998, Banca Natonalaa Romaniei dispune de independenta in privinta deciziilor de politica monetara si valutara, conducerea acesteia nefiind sub influenta factorilor politici
Autonomia bancii centrale, statuata din punct de vedere legislativ, este confirmata si in practica, daca se ia in considerare frecventa redusa a schimbarii guvernatorilor BNR
-
Armonizarea politicii monetare cu politica fiscal – banca centrala trebuie sa aiba libertatea de a utiliza intrumentele de care dispune in maniera pe care ea o considera potrivita. Politica fiscala trebuie folosita in asa fel incat sa nu pericliteze obiectivul politicii monetare, dezinflatia.
Dominanta fiscala s-a redus semnificativ in ultimii ani atat din perspectiva imprumuturilor acordate de BNR Trezoreriei si a renuntarii la politica de creditare sectoriala, cat si sub forma atragerii veniturilor din senioraj.
Tabel 1 - Seniorajul in Romania si in tarile avansate din Europa Centrala si de Est 1993-2001
-
Un sistem financiar bine dezvoltat - daca intr-o economie accesarea pietelor internationale de capital international este dificila, daca exista un nivel scazut de economisire si un sistem financiar lipsit de adancime, sansele guvernului de a se imprumuta pe plan intern sunt limitate si prin urmare seniorajul si alte forme de reprimare financiare raman singurele alternative. In aceste conditii pietele financiare nu pot furniza suficiente informatii privind anticipatiile inflationiste si BC nu poate elabora o tintire directa a inflatiei.
-
Curs de schimb flexibil - avand in vedere ca acest tip de strategie monetara impune flexibilitatea cursului de schimb, fluctuatiile acestuia sunt inevitabile, iar deprecierile abrupte cresc riscul de producere a unor crize financiare prin cresterea poverii datoriilor denominate in valuta si prin deteriorarea bilanturilor operatorilor economici (intreprinderi si banci, deopotriva).
-
Transparenta si responsabilitate – pentru a se bucura de credibilitate o banca centrala trebuie sa mentina o transparenta privind politica sa monetara (instrumente, decizii, proceduri, prognoze) astfel incat credibilitatea sa sa creasca.
Prin buletinele sale lunare, prin raportul anual si prin comunicatele sale, BNR explica publicului evolutiile din economia reala si pietele financiare, deciziile de politica monetara si valutara adoptate si motivele pentru care nu s-a putut indeplini obiectivul de inflatie.
Cerinţe tehnice pentru trecerea la un regim de ţintire a inflaţiei
Dincolo de cerintele institutionale, adoptarea unui regim de tintire directa a inflatiei presupune rezolvarea unor aspecte de ordin tehnic:
-
alegerea unui indice de preturi adecvat (reprezentativ pentru puterea de cumparare a banilor si usor de inteles de catre public);
In Romania, IPC este utilizat ca masura a inflatiei, inca de la inceputul perioadei de tranzitie, fiind adanc inradacinat in perceptia operatorilor; calculele referitoare la nivelul inflatiei de baza efectuate in cadrul BNR sunt recente si nu au fost prezentate public
-
stabilirea explicita a unei tinte cantitative, a intervalului de fluctuatie acceptat si a orizontului de timp in care se va urmari atingerea obiectivului;
-
construirea de catre banca centrala a unui model performant de prognoza a inflatiei.
Incepand din august 2005, in Romania a fost adoptata strategia de politica monetara numita „tintirea directa a inflatiei” (inflation targeting).
Video: Isarescu asigura Parlamentul: criza economica nu va afecta direct Romania
Ţintirea directă a inflaţiei în România
Ţintirea directă a inflaţiei în România
Inflaţia în perioada 2005-2006
Fig. 5 - Previziuni privind evolutia inflatiei 2005-2006
Sursa: BNR: Raport trimestrial asupra inflatiei noimebrie -2005
In 2005, BNR a redus substantial rata dobanzii de politica monetara si a decis totodata sa nu sterilizeze complet excedentul de lichiditati. Aceste masuri au reusit sa diminueze presiunea asupra cursului de schimb, ceea ce a permis BNR sa-si inceteze interventiile pe piata valutara, iar, incepand cu octombrie 2005, sa majoreze treptat rata reala a dobanzii. Totusi, rata reala a dobanzii de politica monetara a fost in mai multe randuri negativa.
Rata dobanzii de politica monetara
|
Data deciziei |
Rata dobanzii de politica monetara |
Modificare |
|
8 august 2005 |
8,50% |
|
|
21 septembrie 2005 |
7,50% |
|
|
9 noiembrie 2005 |
7,50% |
|
|
21 decembrie 2005 |
7,50% |
|
|
8 februarie 2006 |
8,50% |
|
|
27 martie 2006 |
8,50% |
|
|
11 mai 2006 |
8,50% |
|
|
27 iunie 2006 |
8,75% |
|
|
9 august 2006 |
8,75% |
|
|
27 septembrie 2006 |
8,75% |
|
|
10 noiembrie 2006 |
8,75% |
|
|
9 februarie 2007 |
8,00% |
0.08 pp |
|
26 martie 2007 |
7,5% |
0.5 pp |
|
2 mai 2007 |
7,25% |
0.25 pp |
|
25 iunie 2007 |
7% |
0.25 pp |
|
9 august 2007 |
7, % |
0.5 pp |
Tabel 2 - Evolutia ratei dobanzii de politica monetara 2005-2007
* - De la 12,50% la 8,50. Sursa BNR
In anul 2005 insa tinirea ratei inflatiei a fost ratata., nivelul inflatiei situandu-se la 8,6%. Cauze ale depasirii intervalului variatie au fost:
-
Modificari neanticipate in dimensiunea si calendarul ajustarilor aplicate preturilor administrate: in iunie 2005 preturile administrate au crescut cu 2 pp, ajungand la 13,5%, in septembrie 2005 acestea inregistrau o variatie de 11,9% si in decembrie 2005 variatia acestora era de 14,2%
-
Majorari ale preturilor volatile mult superioare celor prognozate
-
Legume, fructe, oua: factori conjuncturali
-
Combustibili: crestere substantiala a preturilor internationale ale petrolului si gazelor naturale in trimestrele II si III 2005
-
Fig. 6 - Indicele preturilor de consum 2005-2006
Fig. 7 - Rata inflatiei si variatia preturilor administrate si volatile 2005-2007
-
Persistenta excesului de cerere, alimentat de:
-
Cresterea salariului net, ca urmare a introducerii cotei unice de impozitare, indexarilor acordate in sectorul bugetar
-
Expansiunea creditului neguvernamental, in pofida masurilor de temperare a ritmului de crestere a acestuia
-
-
Deteriorarea anticipatiilor inflationiste
Fig. 8 - Inflatia totala si inflatia de baza (CORE) 2005-2006
Inflaţia în perioada 2006-2007
Chiar daca in anul 2005 tinta inflatiei a fost depasita, BNR a hotarat sa isi mentina tina inflatiei la 5%. In acest sens BNR a adoptat o politica monetara restrictiva. 
Fig. 9 - Previziuni privind evolutia inflatiei 2006-2007
Pentru a atinge tinta inflatiei BNR a luat urmatoarele decizii cu privire la politica monetara:
-
A adoptat o politica monetara restrictiva(tabel 2). Astfel rata dobanzii :
-
A fost majorata in 8 februarie 2006 cu 1 pp ajungand la 8,5 la suta
-
A fost majorata in 27 iunie 2006 cu o,25 pp ajungand la 8,75 la suta, nivel mentinut pana la sfarsitul anului
-
-
Ratelr rezervelor obligatorii aplicate la depozitele denominate in lei si in valuta au fost majorate in mai multe randuri:
Masuri de politica monetara
(Modificarea ratei rezervelor obligatorii)
|
Data deciziei |
Denominarea angajamentelor |
Rata rezervelor obligatorii |
Modificare |
|
21 decembrie 2005 |
Valuta |
35% |
|
|
8 februarie 2006 |
Valuta |
40% |
|
|
27 iunie 2006 |
Lei, cu scadenta de pana la 2 ani |
20% |
|
Tabel 3 - Modificarea ratei rezervelor obligatorii 2005-2006
Masurile anterioare (luate in data de 8 iulie 2005 si aplicate de la 1 august 2005) au fost:
-
scaderea de la 18% la 16% a ratei rezervelor obligatorii la angajamentele denominate in lei cu scadenta de pana la 2 ani;
-
extinderea aplicarii ratei rezervelor obligatorii la angajamentele denominate in valuta cu scadenta de peste 2 ani
-
Mentinerea masurilor prudentiale de temperare a expansiunii creditului neguvernamental, in special a componentei sale in valuta, si implementarea cat mai rapid a legislatiei de reglementare a activitatii de creditare a institutiilor financiare nebancare
Evolutia inflatiei in 2006:
Fig. 10 - Evolutia inflatiei in 2006
-
Procesul de dezinflatie s-a accelerat in anul 2006, rata anuala a inflatiei scazand de la 8,6 la suta in decembrie 2005 la 8,4 la suta in martie 2006, 7,1 la suta in iunie 2006, 5,5 la suta in septembrie si 4,9 la suta in decembrie 2006.
-
Deflatia preturilor volatile ale produselor alimentare
-
Incetiniriea ritmului de crestere a preturilor administrate: in martie 2006 variatia preturilor administrate a fost de 13 la suta (cu1,2 pp mai mica decat in decembrie 2005), in iunie 2006 a fost de 10,1 la suta , in septembrie de 5,5 la suta si in decembrie 2006 de 4,9 %.
-
Aprecierii cursului de schimb al monedei nationale
Fig. 11 - Rata inflatiei si variatia preturilor administrate si volatile 2005-2007
Video: Romania, una dintre putinele tari cu o inflatie "personalizata"
Inflaţia în perioada 2007-2008
Fig. 12 - Previziuni privind evolutia inflatiei 2007-2008
Pentru a-si atinge tinta BNR a luat urmatoarele masuri de politica monetara pe parcursul anului 2007:
-
Rata reala a dobanzii de politica monetara a crescut ca urmare a dezinflatiei inregistrate, si prin urmare BCR a hotarat urmatoarele modificarii pentru rata dobanzii de politica monetara(tabel 2):
-
Reducerea de la 8,75 la suta la 8 la suta pe an in data de 9 februarie
-
Reducerea de la 8 la suta la 7,5 la suta pe an in data de 26 martie
-
Reducerea de la 7,5 la suta la 7,25 la suta pe an in data de 2 mai
-
Reducerea de la 7,25 la suta la 7 la suta pe an in data de 25 iunie
-
Majorarea de la 7 la suta la 7,7 la suta pe an in data de 9 august
-
-
Exercitarea prin intermediul operatiunilor de piata a unui control al lichiditatii adecvat conditiilor de pe pietele financiare
-
Mentinerea nivelului actual al ratelor rezervelor minime obligatorii
Evolutia inflatiei in 2007:
Fig. 13 - Evolutia inflatiei in 2007
-
Rata anuala a inflatiei s-a redus la 3,66 la suta in luna martie (-1,21 pp fata de decembrie 2006), nivel apropiat de limita inferioara a intervalului de variatie din jurul tintei, in luna iunie s-a situat la 3,8 la suta , in septembrie 6,03 la suta si in decembrie 6,57 la suta. In Ultimele doua trimiestre a fost depasit intervalul de variatie asociat tintei de inflatie
-
Ritmul preturilor volatile: in martie 2007 s-a situat la -3,9 la suta fata de -2,5 la suta in decembrie 2006, in iunie 2007 a crescut cu 3,6 pp , situandu-se la -0,3 la suta (determinant principal: aparitia sau anticiparea manifestarii unui deficit de oferta pe piata produselor alimentare, ca urmare a secetei), in septembie 2007 a crescut la 10,57 la suta, iar in decembrie 2007 a crescut la 12,56 la suta
-
Preturile administrate au scazut in luna amrtie 2007 pana la 6,9 la suta(o scadere cu 3,4 pp), pana in luna iunie preturile administrative au intregistrat o crestere de 1.8 pp, ajungand la 8,7 la suta, dar apoi au inregistrat un trend asccendent, ajungand la 7,3& in luna septembrie si la 6,6% in luna decembrie 2007.
-
CORE1 (preturile libere) au inregistrat pana in luna iunie 2007 un trend asccendent, avand valorile de 2,5 la suta in martie 2007( cu 0.5 pp mai putin ca in decembrie 2006) si 2,4 la suta in iunie 2007. Dupa aceasta luna CORE1 a inregistrat cresteri, in luna septembrie 2007 ajungand la 5.5% si in decembrie 2007 la 7 %
Fig. 14 - Evolutia preturilor libere si celor administrate 2004-2007
Fig. 15 - Inflatia totala si inflatia de baza(CORE) 2004-2007
Video: Mugur Isarescu: Am intrat in era incertitudinilor
Inflaţia în perioada 2008-2009
In august 2006, in urma Hotararilor Consiliului de administratie al BNR tinta inflatiei pentru 2008 a fost stabilita la 3,8 la suta ±1 punct procentual
Fig. 16 - Previziuni privind evolutia inflatiei 2008-2009
Avand in vedere ca in ultimele doua trimestre din anul 2007 intervalul tintei de variatie a fost depasit, rata inflatiei ajungand in septembrie 2007 la 6,03 la suta si in decembrie 2007 la 6,57 la suta, BNR s-a vazut nevoita sa isi inaspreasca politica monetara. Prin urmare BNR a luat urmatoarele decizii in privinta ratei dobanzii:
Rata dobanzii de politica monetara
|
Data deciziei |
Rata dobanzii de politica monetara |
Modificare |
|
1 noiembrie 2007 1 noiembrie 2007 |
7,50% |
|
|
8 ianuarie 2008 |
8,00% |
|
|
4 februarie 2008 |
9,00% |
|
|
27 martie 2008 |
9,50% |
|
Tabel 4 - Evolutia ratei dobanzii de politica monetara 2007-2008
Mai multi factori insa au contribuit la depasirea limitei superioare a itnervalului de variatie ascoiat tintei de inflatie. In luna februarie 2008, inflatia a crescut cu 0,54 puncte procentuale, ajungand la 6,57 la suta. Prinipalii factori care au determinat aceste modificari sunt urmatoarele:
-
Mentinerea excesului de cerere, ca urmare a:
-
Majorarilor salariale peste dinamica productivitatii muncii (cu impact nefavorabil si asupra costurilor unitare cu forta de munca)
-
Expansiunii cheltuielilor bugetare, mai ales in ultimele doua luni ale anului
-
Cresterii accelerate a creditului acordat sectorului privat: Desi in ultimii ani s-a incercat reducerea creditelor neguvernamentale, care au contribuit substantial la cresterea inflatiei, BNR nu si-a atins acest obiectiv. Ritmul de crestere a creditului neguvernamental s-a accelerat la finele lui 2007. Comparativ cu decembrie 2006, volumul imprumuturilor acordate persoanelor fizice si juridice a crescut cu 60%, ajungand la 148,18 miliarde lei. Evolutia a fost sustinuta, in principal, de avansul puternic, de 84%, al creditelor in valuta.
-
Fig. 17 - Evolutia creditului acordat sectorului privat 2005-2007
Cresterea rapida a pretului petrolului si a produselor agricole; productia agricolo slaba din 2007 va afecta si anul 2008 pana la aparitia unei noi recolte si la nivel mondial va afecta economia romaneasca
Fig. 18 - Cotatiile petrolului, graului, aurului intre iulie 2007-noiembrie 2007
In data de 7 februarie 2008, in raportul trimiestrial al Banca Nationala a Romanieia, aceasta a revizuit previziunea privind nivelul inflatiei in 2008, de la 4,3%, estimat anterior, la 5,9%, dar a decis sa mentina tinta pe care si-a propus-o pentru acest an, de 3,8%. Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat ca BNR opteaza pentru pastrarea tintei de inflatie si pentru inasprirea politicii monetare. Isarescu a anuntat ca BNR vrea sa descurajeze viteza actuala de crestere a creditului atat prin inasprirea conditiilor de creditare, cat si printr-o scumpirea a creditului in valuta acordat persoanelor cu venituri in lei.
Video: Tariceanu: Inflatia poate depasi anul viitor 10
Politica monetară – Concluzii
Daca ne rapotam la ultimele decenii se poate observa ca inflatia in Romania a fost ridicata si variabila. Aceasta indisciplina financiara a luat diferite forme de-a lungul timpului, incusiv deficite fiscale si cvasi-fiscale mari, acumularea de arierate si explozii de cresteri salariale cu mult in exces fata de nivelul productivitatii. Totodata, inflatia a fost cauzata in mare masura si de cresterea masei monetare si a creditului.
Pe termen mediu, principala problema care se pune pentru BNR este cea a conceperii politicii monetare care sa permita participarea la “Sistemul Monetar European II” (SME II) si, respectiv, intrarea in U.E.M.
Conform „Programului de convergenta”, Romania va adera la SME II dupa 2012
Aceasta presupune ca, in perioada 2007-2010, sa fie realizate urmatoarele obiective:
-
consolidarea inflatiei scazute (dezinflatie sustenabila);
-
crearea unei piete nationale a capitalurilor pe termen lung si convergenta ratei dobanzii;
-
relativa stabilitate a cursului de schimb al leului (in conditii de convertibilitate deplina) in jurul nivelului de echilibru pe termen lung (curs de schimb sustenabil).
In ceea ce priveste inflatia, Isarescu a declarat ca Romania ar putea rata intrarea in zona euro in 2014, asa cum si-a propus Banca Nationala, daca nu va reusi sa reduca semnificativ inflatia in 2008 si 2009. Potrivit guvernatorului, Romania ar trebui sa aiba deja in 2010 inflatia in limitele stabilite prin criteriile de la Maastricht, care prevad ca media inflatiei anuale a tarilor care adera la sistemul monedei unice europene sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media inflatiei anuale din cele mai bine clasate trei economii din zona euro.
Video: Monetary Policy impotence
Politica fiscală
Politica fiscala este principala componenta a politicii financiare. Fiind o componenta a politicii economice, fiscalitatea trebuie sa conduca spre indeplinirea obiectivelor economice.
Conform specialistilor in domeniu, se considera ca politica fiscala cuprinde „ansamblul deciziilor de natura fiscala luate de factorul decident public in scopul asigurarii resurselor financiare destinate finantarii nevoilor publice si al realizarii unor finalitati de natura economico-sociala”.
De asemenea, exista specialisti care considera ca, in sens larg, politica fiscala „se constituie in cadrul activitatii autoritatii publice de percepere si utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public si furnizarii de servicii si bunuri publice. Prin politica fiscala se stabilesc volumul si provenienta resurselor de alimentare a fondurilor publice, metodele de prelevare care urmeaza a fi utilizate, obiectivele urmarite, precum si mijloacele de realizare a acestora”.
In orice societate exista trei tipuri de nevoi:
-
Nevoi individuale
-
Nevoi colective
-
Nevoi cvasipublice, respectiv cvasiprivate
Daca prima categorie de nevoi se satisface prin bunuri private, asigurate prin mecanismul pietei, contra unui pret, nevoile colective se satisfac prin bunuri colective(sociale). Autoritatile publice participa la satisfacerea nevoilor colective, deoarece sectorul privat se afla in imposibilitatea de a oferi astfel de bunuri si servicii. Nevoile cvasipublice sau semipublice pot fi satisfacute atat prin bunuri private cat si prin bunuri publice.
Prin urmare, rolul alocativ, distributiv si chiar reglator ale statului implica obtinerea anumitor resurse financiare pe care statul si le porcura prin vanzarea anumitor servicii(ex: chirii din concesiunea si inchirierea terenurilor si a altor bunuri proprietate de stat, prin fiscalitate, ajutoare, donatii sida ca aceste resurse nu sunt suficiente, prin imprumuturi.
Veniturile cu caracter fiscal ale administratiei publice centrale sunt:
-
impozite directe (impozite pe venit, impozite pe profit, impozite pe avere);
-
impozite indirecte (taxa pe valoarea adaugata, taxe de consumatii sau accize, monopoluri fiscale, taxe vamale);
-
taxe de inregistrare si de timbru (taxe judecatoresti, taxe de notariat, taxe consulare, taxe de administratie);
Structura resurselor financiare publice este insa foarte diferita de la o tara la alta.
In timp ce in tarile dezvoltate cea mai mare parte a resurselor financiare publice este determinata de impozitele directe, in tarile in curs de dezvoltare – printre care se numara si Romania – sursa principala o constituie impozitele indirecte, in special impozitele pe consum (TVA, accize).
Video: The Business Cycle and Fiscal Policy - What Traders Know
Politica fiscală în România
Politica fiscală în România
Perioada 1990-2005
Perioada 1990-2004
Reforma impozitelor directe
Dupa anul 1989, odata cu caderea regimului Ceausescu, finantele publice se aflau intr-un dezechilibru accentuat, asa cum era de altfel si economia.
Trecerea de la economia de comanda la cea de piata necesita o ampla reforma in domeniul finantelor publice. Inainte de revolutie, bugetul de stat se sprijinea, in principal, pe prelevarile obligatorii de la unitatile economice care luat forma varsamintelor din beneficii, a impozitului pe circulatia marfurilor, a contributiilor la asigurarile sociale, etc; impozitele si taxele incasate direct de la populatie aveau o pondere redusa in totalul veniturilor bugetare, iar veniturile provenind de la institutiile politice erau insignifiante. Acest sistem rezidual al varsamintelor din beneficii la buget era nefiscal, avea un randament fluctuant si depindea de sarcinile de plan stabilite la nivel central si de gradul de realizarea acestora. Prin urmare, trebuia sa se introduca un sistem fiscal, care sa aiba la baza cote stabilite dupa criterii certe si, in consecinta, in 1990 a fost instituit, cu titlu experimental, impozitul pe beneficiul unitatilor economice de stat din toate ramurile economice, cu exceptia celor producatoare de energie electrica, carbune si minereuri, care erau scutite de plata acestuia. Impozitul se calcula in cote progresive, diferentiate in functie de nivelul rentabilitatii unitatii platitoare.
In aceasta perioada nu se poate vorbi de o modificare esentiala a structurii impozitelor ci a fost un inceput de politica de degrevare a platii unor impozite.
Incepand cu anii 1991, 1992 s-au adoptat noi reglementari fiscale si s-au inlocuit cele devenite necorespunzatoare noilor realitati ale unei incipiente economii de piata.
Incepand cu 1991 a fost instituit impozitul pe profit. Potrivit noii legi, impozitul se calcula cu cote progresive pe transe, diferentiale in functie de marimea profitului unitatii platitoare. Scala impunerii numara 67 de transee, ce mai redusa fiind de 5% pentru profit anual cuprins intre 25001 si 50000 lei, iar cea mai ridicata de 77% - se aplica la profitul care depasea 955 mln de lei.
Noua reglementare plasa fiscalitatea care greva agentii economici din Romania peste nivelul celei intalnite in multe tari dezvoltate. Aceasta crea impresia unei impuneri impovaratoare la noi, care speria mediile de afaceri din strainatate, indepartand potentialii investitori, in loc sa ii atraga. Aceasta fiscalitate limita cresterea economica a Romaniei, nivelul investitiilor straine, si astfel era ingradita si politica monetara.
Totusi, pentru atragerea investitiilor de capital strain in Romania, societatile comerciale cu participare straina si cele cu capital integral strain, erau scutite de impozitul pe beneficiu pe o perioada de doi ani de la realizarea de venituri impozabile, iar pentru urmatorii trei ani calendaristici, Ministerul Finantelor putea sa le aprobe reducerea impozitului cu 50%. Pentru partea din beneficiu care se investea in aceeasi societate sau intr-o alta societate din Romania cu participare romana, pentru un termen de cel putin cinci ani, era prevazuta reducerea impozitului pe beneficiu cu 50%.
Spre sfarsitul anului 1991, sistemul de stabilire si percepere a impozitului pe profit s-a imbunatatit substantial, in principal prin renuntarea la impunerea progresiva si aplicarea unui sistem cu doua cote, iar in 1995 s-a stablit o singura cota de 28%, cu unele exceptii, printre care se numarau: veniturile din jocurile de noroc autorizate, veniturile Bancii Nationale Romana, etc.
In 2000 a fost redusa cota de impozit pe profit de la 38 la 25 la suta. Odata cu reducerea cotei impozitului pe profit, Guvernul a decis si reducerea la doar 5 la suta a cotei impozitului pe profitul rezultat din exporturi. Abia aceasta masura a constituit o adevarata facilitate fiscala, care s-a reflectat imediat in cresterea exporturilor si, implicit, a veniturilor colectate la buget. Fiind stimulate de faptul ca din profitul rezultat de pe urma exporturilor, 95 la suta le revine, si nu doar 62 la suta, asa cum se intimpla pina in 1999, firmele au contribuit la cresterea volumului exporturilor. In fiecare luna din 2000, exporturile au fost cu 17,1 pina la 35,6 la suta mai ridicate decit in lunile corespunzatoare din anul trecut, reducind astfel soldul operatiunilor de comert exterior. In februarie, chiar, exporturile, cifrate la 824,4 milioane dolari, au depasit cu 59,4 milioane dolari importurile, situatie care nu s-a mai inregistrat de citiva ani. Conform datelor statistice, adoptarea masurii de reducere a impozitului pe profitul rezultat din exporturi a facut ca gradul de acoperire al importurilor din exporturi sa fie in primele 8 luni din acest an de 91 la suta, fata de 88,6 la suta in 1999, sau de 76 la suta in 1998.
Odata cu trecerea la economia de piata si sistemul fiscal, in ceea ce priveste impozitul aplicat pe venitul persoanelor fizice a fost restructurat.
La 1 aprile 1990 a fost introdus un sistem fiscal progresiv, cu cote diferentiate pe transe de venit, cuprinse intre 6% si 45%. In acelasi timp, s-a renuntat si la contributia persoanelor fara copii.
Respectand a principiului echitatii fiscale, legea garanta un venit minim lunar net de 2.000 lei, prin diminuarea corespunzatoare a impozitului, in cazul cand, prin aplicarea cotelor de impozit, venitul lunar net, realizat la unitatea unde salariatul are functia de baza, se situa sub aceasta limita. Ulterior, prin republicarea legii, cotele de impozit si transele impozabile au fost modificate, cota minima de 5% fiind aplicata unui venit impozabil de pana la 2.700 lei, iar cea maxima, de 60%, fiind aplicata partii din venitul lunar impozabil care depasea 300.000 lei. Venitul lunar net minim garantat, realizat la unitatea unde salariatul are functia de baza s-a majorat la 7.600 lei.
Numarul transelor de venit impozabil, limitele valorice ale acestora si cotele de impunere au fost modificate periodic. In privinta veniturilor obtinute de persoanele fizice din alte surse decat cele din salarii, acestea s-au impus, pana in 1997, in cote progresive pe transe, diferentiate in functie de natura venitului, potrivit unor reglementari de dinainte de 1989.
Din 1 inauarie 2000 s-a trecut insa la impunerea globala a veniturilor, in cote progresive pe transee care putea fi regasita si in sistemul fiscal al tarilor cu ecnomie de paita si in special in tarile memebre ale Uniunii Europene.
In 2004 cei care aveau venituri de pana la 28 milioane ROL, plateau 18% drept impozit pe venit, pentru cei cu venituri cuprinse intre 28 milioane ROL si 69,6 milioane ROL cota era de 23% si impozitul putea ajunge pana la 40% in conditiile in care venitul depasea suma de 156 milioane ROL
Reforma impozitelor indirecte
La 1 iulie 1993 s-a instituit taxa pe valoare adaugata in locul impozitului pe circulatia marfurilor. Cota aceste taxe a fost modificata de-a lungul timpului asa cum rezulta din urmatorul tabel:
Evolutia TVA 1993-2004
|
Anul |
Cota Standard |
Cota redusa |
|
1993 |
18% |
9% |
|
1998 |
22% |
11% |
|
2000 |
19% |
a fost eliminata |
|
2004 |
19% |
9%* |
Tabel 5 - Evolutia TVA 1992-2004
* încasările din taxele de intrare la castele, muzee, târguri şi expoziţii, grădini zoologice şi botanice; editarea, tipărirea şi vânzarea de manuale şcolare şi cărţi, exclusiv activitatea de publicitate; protezele de orice fel, accesoriile acestora, precum şi produsele ortopedice; medicamente de uz uman şi veterinar şi pentru cazarea în hoteluri, campinguri şi alte sectoare cu funcţie similară.
Sursa: www.mfin.ro
In 1991 au fost introduse in Romania accizele. Legea din anul 1991 a fost reglementata in 1993 si au fost precizate doua forme ale taxelor speciale de consumatie, si anume:
-
accizele la unele produse din import si din tara
-
impozitul la titeiul din productia interna si gazele naturale.
Specific ambelor forme de impozite este faptul ca se datoreaza intr-o sigura faza a circuitului economic, respectiv de catre producatori, importatori sau achizitori, iar cotele sau sumele fixe, dupa caz, sunt unice, atat pentru produsele realizate la intern, cat si pentru cele din import
In anii ce au urmat s-au facut modificari inceea ce priveste modul de calcul al accizelor si lista produselor accizabile.
La 1 ianuarie 1998, sistemul de accizare ad-valorem (in cote procentuale) a fost inlocuit, pentru o serie de produse si grupe de produse, cu accizarea in suma fixa (ECU /unitatea de masura). Aceasta masura a avut ca scop, pe de o parte, limitarea posibilitatilor de sustragere de la impunere, operatie facila in cazul taxarii procentuale, prin inscrierea in facturi a unor preturi subevaluate, iar pe de alta parte, armonizarea accizelor aplicate in tara noastra cu cele din Uniunea Europeana; de la 15 februarie 2000 s-a trecut la exprimarea sumelor fixe in euro pe unitate de masura.
Incepand cu 1 ianuarie 2000 lista produselor supuse accizelor a fost impartita in doua categorii:
-
grupele de produse supuse, in mod obligatoriu, accizelor in tarile Uniunii Europene si supuse procesului de armonizare ( alcool si bauturi alcoolice, produse din tutun si uleiuri minerale)
-
cafea, bijuterii din aur sau platina, autoturisme, confectii din blanuri naturale, parfumuri, bunuri electronice, etc – reglementarea acestora ramane la latitudinea autoritatilor nationale
In conditiile deschiderii economiilor, prin liberalizarea schimburilor internationale de materii prime, produse, servicii si ale necesitatii racordarii economiei nationale la fluxurile economiei mondiale, taxele vamale nu constituie o forma ideala de impunere. Chiar si asa, taxele vamale reprezinta o sursa importanta la veniturile bugetului.
Tariful vamal aplicat in perioada de dupa 1989 a fost ajustat in mai multe etape, in vederea adaptarii acestuia noilor realitati economice legate de procesul de liberalizare a preturilor si a schimburilor internationale precum si de semnarea, de catre Romania, a unor importante acorduri internationale.
Pe baza acordurilor incheiate, incepand cu 1 ianuarie 1997, taxele vamale aplicate la importul produselor industriale, in Uniunea Europeana si statele membre AELS, originare din Romania au fost complet abolite. Romania a luat masuri similare, anul 2001 fiind ultimul an in care tara noastra a aplicat taxe vamale la importurile de produse industriale, cu exceptia autovehiculelor, din tarile membre ale Uniunii Europene si AELS.
Evolutia gradului de fiscalitate in Romania 1990-2004
Tabel 6 - Evolutia gradului de fiscalitate in Romania 1990-2004
Legenda:
(2) milioane RON, preturi curente;
(3) impozite, taxe si contributii colectate la bugetul general consolidat, milioane RON, preturi curente;
(4)=(3)/(2);
(5)=(impozite + taxe)/PIB*100.
Surse: Iulian vacarel, „Politici fiscale si bugetare *1990-2000*, Site-ul www.mfin.ro si site-ul www.fmi.ro
Video: Dezvoltatorii imobiliari cer reducerea TVA-ului pentru constructii
Perioada 2005 – 2008
Politica fiscala in Romania, 2005-2008
Rezultatele noului sistem fiscal
Conform Guvernului, primii doi ani de cota unica in Romania au insemnat venituri bugetare mai mari cu 14,8% (comparativ cu nivelul din 2004), descurajarea muncii la negru, „oficializarea” veniturilor si crearea de noi locuri de munca (efectivul salariatilor din economie a crescut cu circa 177 mii persoane in luna decembrie 2006 fata de sfarsitul anului 2004).
Fig. 19
Veniturile bugetului general consolidat 2004-2008 (mld lei / % din PIB)
Un alt aspect important vizat de reforma fiscala este reprezentat de transformarea impozitelor si taxelor pe bunuri si servicii in principala sursa de venituri ale bugetului de stat: impozitele pe bunuri si servicii au participat la formarea veniturilor bugetului de stat intr-o proportie de 58,4% in 2006 fata si 62,5% in perioada corespunzatoare a anului 2005., din care cea mai importanta contributie apartine taxei pe valoarea adaugata, de 32,5% (35,6% in perioada ianuarie-decembrie 2005), urmata de accize (a carei pondere in totalul veniturilor bugetului de stat a fost apropiata in 2006 de cea din anul 2005 si anume 24,4% fata de 24,8%
Exista insa o contradictie intre ceea ce sustin autoritatile romane si ceea ce sustin specialisii Fondului Monetar Inernational. Acestia conisdera ca noua cota unica „a determinat o pierdere de venituri din impozitul pe venit si impozitul pe profit de aproximativ 1% din PIB in 2005”. Totusi, ei sustin ca : aceasta pierdere a fost compensata de colectarea unor venituri mai mari decat cele prevazute din impozite indirecte, datorita unei cereri puternice de bunuri si servicii. Veniturile totale au fost deci, constante ca procent din PIB. Complementar, reducerea semnificativa a cheltuielilor de capital si necesarul redus de resurse publice pentru cofinantare, ca urmare a gradului scazut de absorbtie a fondurilor europene, au condus la obtinerea unui deficit bugetar moderat in 2005, de 0,9% din PIB”.
De asemenea, au existat si contradictii si intre valorile prognozate de Guvern si cele publicate de directia de statistica a Uniunii Europene, Eurostat, cu privire la ponderea incasarilor bugetare in PIB.
In Programul Economic de Preaderare (editia 2005) evolutia veniturilor bugetare in raport de PIB era de 33,5% in 2005, 32,9% in 2006, 32,2% in 2007 si 31,9% in 2008 (comparativ cu 32,1% in 2004)
In Programul de Convergenta (2006-2009) gasim ca „veniturile bugetare vor ajunge la 36,5% din PIB in 2007”
Eurostat arata ca „Romania are cel mai scazut nivel al veniturilor bugetare ca pondere in Produsul Intern Brut (circa 29%), dintre toate cele 27 de tari membre ale Uniunii Europene, unde media veniturilor s-a situat la 40,8% din PIB in 2005”.
Video: Platile online a taxelor si impozitelor
Schimbările din sistemul fiscal
In anul 2005 a fost facuta o noua reforma fiscala care dorea incurajarea afacerilor mari, a companiilor cu forta financiara ridicata. Noul sistem fiscal prevedea:
-
cota unica de impozitare de 16% asupra veniturilor persoanelor fizice si asupra profitului firmelor
-
exceptia de la regula de impozitare a societatilor comerciale este, in continuare, data de impozitarea venitului microintreprinderilor, cu conditia ca acestea sa realizeze minimum 50% din venituri din alte activitati decat cele de consultanta pentru management si afaceri. Prevederea se doreste o solutie in sensul eliminarii folosirii microintreprinderilor pentru incasarea salariilor de catre unii angajati. Cota de impozitare a veniturilor este, in cazul microintreprinderilor, de 2% in anul 2007, 2,5% in anul 2008 si 3% in anul 2009.
-
pentru castigurile obtinute din rascumpararea titlurilor la fondurile deschise de investitii
-
daca sunt detinute o perioada mai mica de 365 de zile, se aplica rata de impozitare generala de 16%;
-
daca sunt detinute o perioada mai mare de 365 de zile, se aplica o rata de impozitare de 1% pe castigul net obtinut
-
pentru titlurile de valoare, valori mobiliare, cumparate si rascumparate se aplica un impozit de 16% pe castigul net obtinut din operatiunile de vanzare - cumparare din cursul exercitiului fiscal. Dividendele, inclusiv sumele primite ca urmare a detinerilor de titluri la fondurile inchise de investitii, obtinute de catre persoanele fizice, se impoziteaza cu o cota de 16% din valoarea dividendelor brute cuvenite
-
Obiectivele noului sistem fiscal:
-
asigurarea unor venituri disponibile mai mari,
-
potentiala expansiune a afacerilor,
-
cresterea investitiilor directe,
-
reducerea ponderii economiei subterane,
-
o crestere economica sustenabila,
-
mai multe locuri de munca,
-
cresterea economisirii si a investitiilor.
Video: O delegatie de la FMI analizeaza sistemul financiar romanesc
Pactul de stabilitate şi creştere
Pactul de Stabilitate si de Crestere reprezinta un acord intre statele membre ale Uniunii Europene, prin care acestea adera la o disciplina speciala in domeniul fiscal si bugetar, ca parte a obiectivelor lor economice pe termen mediu. Pactul este important ca si garant al unei administrari economice stabile.
Adoptat la Consiliul European de la Amsterdam din iunie 1997, Pactul este construit pe doua aspecte cheie:
-
Un deficit bugetar cu valoare mai mica decat 3% din PIB
-
Datorie publica mai mica decat 60 % din PIB
Datoria publica a Romaniei
Fig. 20 - Structura datoriei publice guvernamentale in 2007
Datoria publica a Romaniei a crescut, in 2007, cu 26,6 la suta fata de anul precedent, ajungand la 80,255 miliarde lei (22,23 miliarde euro). Nivelul datoriei reprezinta 20,5 la suta din Produsul Intern Brut.
Datoria publica guvernamentala a crescut, in 2007, cu 24,2 la suta fata de anul precedent, ajungand la 74,401 milarde lei (20,885 miliarde euro);
Desi se situeaza la circa o treime fata de limita de 60 la suta din PIB, dinamica inregistrata de acest indicator este una ingrijoratoare. Ritmul de majorare al datoriei publice este superior celui de crestere economica, ceea ce inseamna ca se contureaza o tendinta de crestere a ponderii datoriei in PIB, tendinta care se suprapune peste alte doua probleme majore ale economiei romanesti: deficitul extern urias, tot mai greu de finantat din investitii straine directe si slaba capacitate de absorbtie a fondurilor europene. In aceste conditii, accesarea mai buna a fondurilor europene si alte masuri de reducere a deficitului extern si a datoriei publice, ar trebui sa devina prioritate zero a oricarei guvernari , prezente sau viitoare
Video: Datoria publica a SUA: 10 trilioane de dolari
Deficitul bugetar al Romaniei
Fig. 21 - Evolutia deficitului bugetar 2005-2008
In ultimii 3 ani deficitul bugetar a crescut de la 0.8 % din PIB in 2005 la 2,63 % in 2007. Pentru 2008 deficitul bugetar a fost stabilit la 2,7 % din PIB iar politica fiscala din acest an trebuie sa mentina procesul de dezinflatie si sa mentina deficitul bugetar sub limita de 3%..
Anul 2008 este unul electoral si cresterea deficitului bugetar in Romania reprezinta un motiv serios de ingrijorare. Comisia Europeana (CE) considera ca este improbabil ca Romania sa echilibreze bugetul pana in 2011 si cere reduceri mai ample ale deficitului in 2008 si in anii urmatori, potrivit unui proiect al CE de evaluare a programului fiscal pe termen lung al autoritatilor de la Bucuresti.
"Cresterea deficitului in Romania, dupa aderarea la Uniunea Europeana, si volatilitatea sunt motive serioase de ingrijorare", a afirmat Joaquin Almunia, Comisiarul UE pentru afaceri monetare, la o conferinta de presa la Bruxelles.
El a spus ca Romania trebuie sa stabileasca tinte bugetare mai sanatoase pentru a evita incalcarea prevederilor Pactului de Stabilitate si Crestere. Totodata, Romania trebuie sa tina sub control deficitul extern si presiunile inflationiste, care pun in pericol stabilitatea macroeconomica si financiara.
Pentru a adopta euro, Romania trebuie sa reduca inflatia si sa mentina deficitul bugetar sub 3% din Produsul Intern Brut (PIB). (2)
Nota:
[2] JoaquÃn Almunia, Cresterea deficitului bugetar in Romania reprezinta un motiv serios de ingrijorare, Ziarul Financiar, 20 ianuarie 2008
Video: Tariceanu: Inflatia poate depasi anul viitor 10
Fondul Monetar Internaţional
Sediu: Washington, D.C., USA
Director Executiv: Dominique Strauss-Kahn
Moneda: Drepturi Speciale de Tragere
Cod ISO 4217: XDR
Rata de împrumut de bază: 3.49% pentru SDR[1]
Sit web: www.imf.org
Fondul Monetar Internaţional (FMI) este o organizaţie internaţională care supraveghează sistemul financiar global prin monitorizarea politicilor macroeconomice ale ţărilor membre, în particular a celora cu un impact asupra ratelor de schimb şi a plăţilor balanţei. Este o organizaţie formată pentru a stabiliza ratele de schimb internaţionale şi a facilita dezvoltarea.[2] El oferă de asemenea asistenţă financiară şi tehnică membrilor săi, fiind instituţia internaţională care oferă credite atunci când nimeni nu o mai face. Sediul său este în Washington, D.C., Statele Unite.
Referinţe
- ^ Exchange Rate Archives by Month
- ^ Sullivan, arthur; Steven M. Sheffrin (2003). Economics: Principles in action. Upper Saddle River, New Jersey 07458: Pearson Prentice Hall. pp. 488. ISBN 0-13-063085-3.
Bibliografie
- Jan Joost Teunissen and Age Akkerman (eds.) (2005). Helping the Poor? The IMF and Low-Income Countries. FONDAD. ISBN 90-74208-25-8.
- Dreher, Axel (2002). The Development and Implementation of IMF and World Bank Conditionality. HWWA. ISSN 1616-4814.
- Dreher, Axel (2004). "A Public Choice Perspective of IMF and World Bank Lending and Conditionality". Public Choice 119 (3–4): 445–464. doi:.
- Dreher, Axel (2004). "The Influence of IMF Programs on the Re-election of Debtor Governments". Economics & Politics 16 (1): 53–75. doi:.
- Dreher, Axel (2003). "The Influence of Elections on IMF Programme Interruptions". The Journal of Development Studies 39 (6): 101–120. doi:.
- The Best Democracy Money Can Buy by Greg Palast (2002)
- The IMF and The World Bank: How do they differ? by David D. Driscoll
- Rivalries between IMF and IBRD, "Sister-talk", The Economist (2007-03-01)
- George, S. (1988). A Fate Worse Than Debt. London: Penguin Books.
- Hancock, G. (1991). Lords of Poverty: The Free-Wheeling Lifestyles, Power, Prestige and Corruption of the Multi-billion Dollar Aid Business. London: Mandarin.
- Markwell, Donald (2006), John Maynard Keynes and International Relations: Economic Paths to War and Peace, Oxford & New York: Oxford University Press.
- Rapkin, David P. and Jonathan R. Strand (2005) “Developing Country Representation and Governance of the International Monetary Fund,” World Development 33, 12: 1993-2011.
- Strand, Jonathan R and David P. Rapkin (2005) “Voting Power Implications of a Double Majority Voting Procedure in the IMF’s Executive Board,” in Reforming the Governance of the IMF and World Bank, Ariel Buira, ed, London: Anthem Press.
- Williamson, John. (August 1982). The Lending Policies of the International Monetary Fund, Policy Analyses in International Economics 1, Washington D.C., Institute for International Economics. ISBN 0-88132-000-5
Linkuri
- IMF and International Economic Policy U.S. House of Representatives
- International Monetary Fund website
- Finance & Development - A quarterly magazine of the IMF
- Annual Reports of the Executive Board
- World Economic Outlook Reports
- IMF Publications
- IMF Fiscal Affairs Department (FAD)
- August Review - Global Banking: The IMF
- Kenneth Rogoff - The sisters at 60
- How the IMF Props Up the Dollar System
- IMF’s Origins as a Blueprint for Its Future, Anna J. Schwartz, National Bureau of Economic Research
- Center for International Finance & Development University of Iowa research center, includes a 300 page E-book on the IMF and World Bank.
- Political Forecasting? The IMF’s Flawed Growth Projections for Argentina and Venezuela by David Rosnick and Mark Weisbrot, Center for Economic and Policy Research
- What's the difference between the IMF and the World Bank? by economist Arthur MacEwan, in Dollars & Sense magazine
- "Monetary Freedom Act" HR 391, by Congressman Ron Paul, 1981
- Bretton Woods Project Critical voices on the World Bank and IMF
- Eurodad report: Critical conditions: The IMF maintains its grip on low-income governments
(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)
Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896
Video: Inghetarea salariilor, una dintre posibilele conditii ale FMI
Organizarea şi scopul Fondului Monetar Internaţional
Fondul Monetar Internaţional a fost creat în 1944 [1], cu scopul de a stabiliza ratele de schimb şi a asista la reconstrucţia sistemului de plată internaţional. Ţările au contribuit la un fond de unde se pot împrumuta, temporar, ţările cu probleme privind plăţile. (Condon, 2007)
FMI se descrie pe sine însuşi ca "o organizaţie a 185 ţări (Muntenegru a devenit al 185-lea membru în 18 ianuarie 2007), care are grijă de cooperarea monetară globală şi stabilitatea financiară, facilitează comerţul internaţional, promovează atenuarea şomajului şi creşterea economică sustenabilă, şi reduce sărăcia". Cu excepţia Taiwan, Coreea de Nord, Cuba, Andora, Monaco, Liechtenstein, Tuvalu, şi Nauru, toate ţările membre ONU participă direct în FMI. Cele mai multe sunt reprezentate de alte state membre în Comitetul Executiv format din 24 membri, dar toate ţările membre participă la comitetul Guvernatorilor FMI.[3]
Referinţe
- ^ IMF Articles of Agreement, Article XII Section 2(a) and Section 3(b).
(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)
Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896
Critici ale Fondului Monetar Internaţional
"IMF reprezintă interesele marilor corporaţii internaţionale care se pare că s-au stabili şi concentrat pe Wall Street."— Che Guevara, revoluţionar marxist, 1959 [1]
Există critici majore din partea economiştilor, că ajutorul financiar este întotdeauna legat de aşa-numitele "Condiţionalităţi", inclusiv Condiţionalităţile din Programul de Ajustare Structurală, care reprezintă ţintele de performanţă economică stabilite ca o precondiţie pentru împrumutul FMI, întârziind stabilitatea socială şi deci scopul stabilit al FMI, în timp ce Programele de Ajustare Structurală duc la o creştere a sărăciei în ţările împrumutate.[2]
Una din principalele condiţii SAP impuse ţărilor aflate la ananghie este ca guvernele să vândă cât mai mult posibil din valorile lor naţionale. Normal, corporaţiilor din vest şi, la fel de firesc, la preţuri mult reduse.
Cu alte cuvinte, FMI pledează adesea pentru "programe de austeritate", crescând taxele chiar când economia este slăbită, pentru a genera venit guvernamental şi a echilibra deficitul bugetar, ceea ce este opus politicii Keynesiene. Deşi ţările sunt adesea sfătuite să reducă rata taxelor corporative. Aceste politici au fost criticate de Joseph E. Stiglitz, fost economist şef şi Senior Vicepreşedinte la Banca Mondială, în cartea sa Globalizarea şi nemulţumirile sale.[3] El argumenta că prin convertirea la o abordare mai monetaristă, fondul nu mai are un scop valid, întrucât a fost desemnat să ofere fonduri ţărilor pentru a obţine reflaţii Keynesiane, şi că FMI "nu a participat la o conspiraţie, dar a reflectat interesele şi ideologia comunităţii financiare din Vest."[4].
Argentina, care a fost considerată de către FMI drept un model de ţară care a respectat politica propusă de instituţiile Bretton Woods, a ajuns la o criză financiară catastrofică în 2001, care se crede că s-a datorat restricţiilor bugetare impuse de FMI - care a tăiat posibilitatea guvernului de a susţine infrastructura naţională chiar şi în zonele vitale precum sănătatea, educaţia şi securitate - şi a privatizării resurselor naţionale vitale strategice.[5] Alţii consideră drept cauze ale crizei din Argentina federalismul fiscal impropriu al acesteia, care a determinat creşteri rapide ale cheltuielilor subnaţionale.[6] Criza a crescut ura deja larg răspândită pentru această instituţie în Argentina şi alte ţări sud-americane, cu multe blamări ale FMI pentru problemele economice regionale.[7] Trendul curent - început din prima parte a anului 2006 - pentru guverne moderate de stânga în regiune, şi o preocupare crecândă pentru dezvoltarea unei politici economice regionale mult independentă de presiunile marilor afaceri, a fost atribuită acestei crize.
Un alt exemplu unde Programele de Ajustare Structurală ale FMI au agravat problemele este Kenia. Înainte ca FMI să se implice în această ţară, banca centrală keniană monitoriza toate mişcările monetare. FMI a impus băncii centrale keniene să permită o mai lejeră mişcare a banilor . Ajustarea a dus la investiţii externe foarte scăzute, dar a permis lui Kamlesh Manusuklal Damji Pattni, cu ajutorul oficialilor guvernamentali corupţi, să sifoneze în afară miliarde de şilingi kenieni în cadrul a ceea ce este cunoscut sub numele de scandalul Goldenberg, lăsând ţara mai rău decât era înainte de reformele FMI. Într-un interviu, fostul Prim Ministru Călin Popescu Tăriceanu a spus că "începând din 2005, FMI face constant greşeli în evaluarea performanţelor economice ale ţărilor".[8]
În general, succesele înregistrate de FMI sunt considerate ca fiind limitate. Deşi a fost creat pentru a ajuta la stabilizarea economiei globale, începând cu 1980 criticii FMI spun că peste 100 ţări membre au ajuns la colaps bancar ajungîndu-se la o reducere a PIB cu peste patru procente, mult mai multe decât oricând în istoria de după Marea Depresiune. Întârzierea considerabilă cu care FMI a răspuns la fiecare criză, şi faptul că tinde să răspundă numai la crize sau chiar să le creeze[9] mai degrabă decât să le prevină, a făcut pe mulţi economişti să considere că este nevoie de o reformă. În 2006, o agendă a FMI denumită Strategia pe Termen Mediu, era larg acceptată de ţările membre. Agenda include schimbări în guvernarea FMI pentru a îmbunătăţi rolul ţărilor în curs de dezvoltare în procesul de decizie a fondului, şi trepte în creşterea eficienţei activităţii sale de bază, de supraveghere economică şi ajutare a ţărilor membre în adoptarea politicilor macroeconomice care să susţină creşterea globală şi să reducă sărăcia. În data de 15 iunie 2007, Comitetul Executiv al FMI a adoptat Decizia 2007 privind Supravegherea Bilaterală, o măsură decisivă care a înlocuit o decizie veche de 30 de ani a ţărilor membre despre cum trebuie să analizeze FMI veniturile economice la nivel de ţară.
Referinţe
- ^ An interview with Che Guevara for Radio Rivadavia of Argentina on November 3, 1959
- ^ Hertz, Noreena. The Debt Threat. New York: Harper Collins Publishers, 2004.
- ^ Stiglitz, Joseph. Globalization and its Discontents. New York: WW Norton & Company, 2002.
- ^ Globalization: Stiglitz's Case
- ^ Economic debacle in Argentina: The IMF strikes again
- ^ Stephen Webb, "Argentina: Hardening the Provincial Budget Constraint," in Rodden, Eskeland, and Litvack (eds.), Fiscal Decentralization and the Challenge of Hard Budget Constraints (Cambridge, Mass.: MIT Press, 2003).
- ^ How the IMF Props Up the Bankrupt Dollar System, by F. William Engdahl, US/Germany
- ^ Tăriceanu: FMI a făcut constant greşeli de apreciere a economiei româneşti - Mediafax
- ^ Budhoo, Davidson. Enough is Enough: Dear Mr. Camdessus... Open Letter to the Managing Director of the International Monetary Fund. New York: New Horizons Press, 1990.
(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)
Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896
Politica monetară şi politica fiscală - Concluzii
Mentinerea echilibrelor macroeconomice nu poate fi pusa exclusiv in sarcina politicii monetare; politica fiscala si cea a veniturilor trebuie sa aiba un rol de sprijin si astfel sa preia din sarcina eforturilor de stabilizare.
Deficitele mari de cont curent sunt periculoase, deoarece sunt asociate cu un risc mai mare al producerii unei ajustari abrupte a cursului de schimb, iar volatilitatea ridicata a cursului valutar are implicatii majore asupra stabilitatii monetare si macroeconomice, in general. Acest lucru inseamna ca tarile trebuie sa isi calibreze bugetele astfel incat sa faca fata cresterii cererii din sectorul privat si sa isi ia masurile de protectie necesare impotriva unor eventuale crize, intrucat amploarea deficitului fiscal contribuie in mod direct la magnitudinea deficitului de cont curent. Totodata, prin intermediul componentei sale de creare de stimulente, politica fiscala ar putea incuraja exporturile si activitatile economice productive in general. Pe langa restrictivitatea politicii fiscale, guvernul trebuie sa implementeze o politica prudenta a veniturilor prin limitarea cresterilor salariale din sectorul public, un demers care ar putea restrange si efectele de imitare pe care cresterile salariale excesive din sectorul bugetar le-ar putea avea asupra celor din sectorul privat. Astfel, ar fi evitata situatia nedorita a necorelarii castigurilor salariale cu evolutia productivitatii muncii.[3]
Romania trebuie sa combata inflatia pe cele doua planuri: monetar si fiscal. In Romania, politica fiscala joaca un rol foarte important, deoarece controleaza in mod direct circa 40 de procente din cheltuielile intregii economii. BNR a inceput sa lupte impotriva inflatiei majorand in ultimele luni rata dobanzii, dar daca este lasata sa lupte singura contra inflatiei vor rezulta rate ale dobanzilor mult mai mari, care vor afecta ponderea investitiilor in PIB si astfel perspectivele de crestere. De aceea, sistemul fiscal trebuie sa vina in sprijinirea politicii monetare printr-o politica fiscala restrictiva, precum si printr-o politica salariala prudenta in sectorul public, ambele avand obiectivul de a reduce inflatia si de a promova cresterea economica.
In ultima perioada, in Romania, politica monetara si cea fiscala au intrat in conflict. Concret, avand in vedere trendul ascendent al expectatiilor inflationiste, pe 31 octombrie BNR a decis cresterea ratelor dobanzilor cu 0,5 puncte procentuale si nu este exclusa o noua majorare. Aceasta decizie este in concordanta cu regimul de tintire a inflatiei al BNR. Pe de alta parte, se anticipeaza o relaxare a politicii fiscale. Pe langa cresterea pensiilor de peste 40 de procente in perioada noiembrie 2007 - ianuarie 2008 si a salariului minim de aproximativ 30 de procente, se estimeaza si o adancire semnificativa a deficitului bugetului general consolidat pentru 2008 la 2,7 procente din PIB. [4]
Conform estimarilor FMI, in conditiile unei contractii semnificative a politicii fiscale in 2008, o crestere moderata a ratelor dobanzilor va aduce inflatia in interiorul intervalului tinta la jumatatea anului 2008, fara a fi serios afectate investitiile si cresterea economica. In caz contrar, reducerea inflatiei va fi un proces mai lung, iar cresterea ratelor dobanzilor va trebui sa fie mult mai abrupta, afectand investitiile, cresterea economica si deficitul de cont curent, ca urmare a aprecierii accentuate a cursului valutar.
Instabilitatea politica din Romania a adus multe prejudicii economiei romanesti. Guvernul inca nu are un sistem fiscal bine pus la punct si acesta situatie nu este noua. Daca guvernarea BNR se caracterizeaza prin longevitate si astfel politica monetara are o continuitate, nu se poate spune acelasi lucru despre Politica fiscala. Cea din urma parea sa fie inspirata din legenda mesterului Manole: politica fiscala aleasa de un Guvern pe perioada mandatului nici nu apuca sa fie pusa in aplicare cu adevarat si sa fie eficace, caci la conducere vine un nou gunern care reformeaza tot. Politica fiscala trebuie sa aiba o anumita continuitate, si o stabilitate, iar in Romania nu se paote vorbi de stabilitate din acest punct de vedere.
Guvernul inca se preface ca are o politica fiscala ce vine in ajutorul politicii monetare, ascunzandu-se in spatele unor afirmatii publice. Dupa ce in 2008 Guvernatorul BNR-ului Mugur Isarescu atragea atentia guvernului asupra cheltuielilor bugetare, actualul premier anunta ca vor limita cheltuielile bugetare, dar la o analiza atenta a bugetului pentru acest an, asa-numitii ordonatori de credite au ca intentii reduceri drastice la consumul de hartie, tonner, capsatoare, agrafe de birou, creioane, dosare, lipici etc., dar lejeritate in privinta adevaratelor cheltuieli, cele care impovareaza serios bugetele.[5]
In concluzie, politica economica din Romania inca nu poate conduce catre o dezvoltare pe toate planurile iar sistemul economic mai are multe etape de parcurs pana sa se ajunga la o coordonare perfecta a politicii monetare si politicii fiscale.
Note:
[3] Mugur Isarescu, Probleme ale politicii monetare intr-o tara emergenta, Barcelona 2008
[4] Juan J. Fernandez-Ansola Albert Jaeger, Si politica fiscala trebuie sa lupte impotriva cresterii inflatiei, Ziarul Financiar, 3 decembrie 2007
[5] Gabriela Vranceanu Firea, Creioane versus Touareg-uri, Saptamana Financiara, 8 februarie 2008
Video: Mugur Isarescu: Am intrat in era incertitudinilor