
Politica Statelor Unite se desfăşoară în cadrul unei republici federale, prezidenţiale, unde Preşedintele Statelor Unite (şeful statului şi şeful guvernului), Congresul Statelor Unite, şi sistemul judiciar deţin puterea federală, iar guvernul federal împarte suveranitatea cu guvernele statelor. Alegerile statale şi federale au loc într-un sistem bipartinic, deşi aceasta nu este legiferată.
Organismul executuv este condus de Preşedinte şi este independent de legislativ. Puterea legislativă este investită în cele două camere ale Congresului, Senatul şi Camera Reprezentanţilor. Puterea juridică este exercitată de organismele juridice, compuse din Curtea Supremă şi curţile federale. Funcţia juridică constă în interpretarea Constituţiei Statelor Unite şi a legilor şi reglementărilor federale. Aceasta include rezolvarea disputelor între organismele executiv şi legislativ. Guvernul federal al Statelor Unite a fost stabilit de către Constituţie. Politica americană a fost dominată de două partide, Partidul Democratic şi Partidul Republican, începând din perioada Războiului Civil American, deşi au existat şi alte partide.
Printre diferenţele majore dintre sistemul politic al Statelor Unite şi cel al celor mai multe democraţii dezvoltate se numără puterea Senatului ca şi cameră superioară a legislativului, domeniul extins de putere a Curţii Supreme, separarea puterilor între legislativ şi guvern ca organism executiv, şi dominarea celor două mari partide - Statele Unite fiind una din democraţiile dezvoltate în care terţe partide au o influenţă politică mult mai mică.
(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)
Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896