Etimologia cuvântului Paşti
Icoană, Coborârea în iad a lui Iisus Hristos, de obicei icoana ortodoxă tipică de Paşti.
Cuvântul Paşti (acceptat şi ca Paşte) provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântul de origine evreiască Pesah (trecere), moştenit de evrei de la egipteni. Evreii numeau Paseha (Paşti) — sau sărbătoarea azimilor — sărbătoarea lor anuală în amintirea trecerii prin Marea Roşie şi a eliberării lor din robia Egiptului (Ieşire XII, 27), care se prăznuia la 14 Nisan şi coincidea cu prima lună plină de după echinocţiul de primăvară.
Termenul ebraic de Paşti a trecut deci în vocabularul creştin pentru că evenimentele istorice care sunt comemorate în sărbătoarea creştină, adică patimile, moartea şi Învierea Domnului au coincis cu Paştile evreilor din anul 33. Însă este de la sine înţeles că obiectul sau motivul Paştilor creştine este cu totul altul decât al Paştilor evreilor, între vechea sărbătoare iudaică şi cea creştină nefiind altă legătură decât una de nume şi de coincidenţa cronologică.[1]
O altă interpretare, răspândită în secolele trecute la catolici, a fost aceea de pascha – passione, de la passione – suferinţă (în greacă πάσχω (páscho – sufăr), πάσχει (páschei – suferă).
Unele limbi germanice numesc această sărbătoare după zeiţa Eostre:
Românii au preluat ambele forme.
Ambele denumiri, germană şi engleză, provin din rădăcina indo-europeană aus — a străluci
Acest articol este licentiat sub GNU Free Documentation License. Foloseste materiale din Wikipedia.
English
Română