Steven Hawkins, The Grand Design: Mai multe Universuri, niciun Dumnezeu

Steven Hawkins, cel mai recunoscut savant de la Einstein până în zilele noastre, bulversează lumea cu noua sa carte, Marea Realizare (The Grand Design).

Stephen William Hawking este un fizician şi cosmolog britanic născut în 1942, academician al mai multor academii şi profesor de matematică la Universitatea Cambridge timp de 30 ani, până în 2009, cu contribuţii substanţiale în cosmologie şi gravitaţia cuantică, specialist în găurile negre. Cărţile sale, atât cele ştiinţifice cât şi cele de popularizare a ştiinţei, s-au vândut în milioane de exemplare. Steven Hawkins are o distrofie neuro musculară datorată unei scleroze laterale amiotrofice, care a evoluat în timp lăsându-l aproape complet paralizat.

Steven Hawkins a scris noua sa carte cu ajutorul unui fizician, Leonard Mlodinow, care a colaborat şi la scenariul serialului "Star Trek: Generaţia Următoare". "El îmi explica ideile sale despre Univers, şi împreună le interpretam apoi şi le explicam încercând să folosim cele mai adecvate expresii", a declarat Leonard Mlodinow într-un interviu la publicaţia Star. Cartea a ajuns de la lansarea sa, pe 7 septembrie, cea mai vândută carte pe Internet.

The Grand Design

O carte populară şi în acelaşi timp provocatoare, o explorare a conceptelor privind naşterea universului. În ea, Steven Hawkins, încearcă să găsească un răspuns la întrebarea "Cine a creat Universul?". Concluzia lui Hawkins este că crearea Universului "nu a necesitat intervenţii supranaturale sau a lui Dumnezeu". Practic, Steven Hawkins face o evaluare a "teoriei despre orice" (theory of everything), o teorie care încearcă să explice totul şi să lege toate fenomenele pentru a prezice rezultatele tuturor experimentelor, denumită şi teoria M, prin conjungerea teoriei relativităţii generale cu mecanica cuantică. Despre această teorie, Steven Hawkins spune că nu este o teorie în adevăratul sens al cuvântului, ci o familie de teorii diferite.

În carte, Steven Hawkins afirmă existenţa universurilor multiple, prezise de mai mulţi teoreticieni post-einsteinieni, foarte diferite între ele şi, multe din ele, inadecvate pentru existenţa unor forme de viaţă aşa cum le ştim noi. Argumentarea acestor afirmaţii se face trecând mai întâi prin istoria conceptelor despre Univers, pigmentată cu exemple inedite, precum cea a unui oraş din Italia care, cu câţiva ani în urmă, a interzis proprietarilor de peşti să folosească acvarii curbate, pentru a nu oferi peştilor o imagine distorsionată a realităţii. La această metaforă a limitării umane aş putea adăuga pe cea a unui cunoscut om de ştiinţă care asemăna experienţa umană cu cea a unui ţânţar care se naşte seara şi moare dimineaţa. Cât de corectă poate fi percepţia Universului privită prin prisma experienţei efemere a unei astfel de insecte?