Arta conversatiei

Citate extrase din Arta conversatiei, de Ileana Vulpescu:

Fericirea nu ţi-o poate da cineva, cineva ţi-o poate doar lua.

Sunt oameni care nu prelungesc o legatură dincolo de iubire.

Un defect fizic îţi dezechilibrează corpul şi dezechilibrul ăsta se răsfrânge asupra sufletului. Efectele lui sunt deci împărţite.

Un om care-a trecut printr-o mare spaimă, o vreme are un comportament destul de ciudat, dacă n-ai ţine seama de spaima prin care-a trecut.

E de ajuns că trecutul este un permanent colocatar al fiecăruia dintre noi, un colocatar de care nu poţi scăpa. Să-l mai vâri şi-n prezentul altuia?

O vreme, cât o să vă iubiţi, tu ai să uiţi că el a fost strungar şi el are să uite că tu eşti intelectuală. Pe orizontală, se uită multe lucruri. Dar oamenii mai stau şi vertical. Şi n-are să treacă multa vreme, şi-n timp ce el are să uite probabil mai departe că tu eşti intelectuală, tu ai să-ţi aduci aminte tot mai des că el nu este intelectual.

Depinde ce te desparte de omul cu care vrei să te împaci. Faptul că partenerul tău, la un moment dat, ţi-a preferat pe altcineva nu este un motiv să te oprească să te împaci. Aici nu ai de înfrânt decât un orgoliu de natură mai mult socială. Dacă însă omului cu care vrei să te-mpaci îi găseşti uman nişte defecte pe care nu i le poţi tolera, e mai bine să nu mai încerci să peticeşti oala.

Amorul şi gripa se tratează cu patul.

Când te simţi lovit, apăsat de viaţă, trebuie mai ales atunci să-ţi îndrepţi ochii spre zona solară a speciei: să asculţi muzică, să reciteşti o poezie, să te uiţi la un tablou. Dintr-o dată, simţi cum, de la nivelul râmei, fiinţa ta se ridică pe verticala piscului.

Omul cel mai iubit reprezintă superlativul absolut al unei vieţi. Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat şi-o femeie, judecata îşi situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Nu-ţi poţi închipui cum se şterg din tine senzaţiile... E de necrezut cum uită trupul. Ceea ce-ţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi într-o zi că numai spiritualitatea rămâne într-o iubire.
Pământul este sau laboratorul altei planete, sau colonia ei penitenciar, sau, şi mai probabil, ospiciul ei.

Trecutul e o încăpere din prezent unde intrăm mai rar. N-avem decât să deschidem o uşă, atât şi suntem în trecut, iar uşa asta se deschide singură foarte des.

Când un bărbat îţi preferă o altă femeie, te şterge, evident, de pe "carnetul lui de bal" din punct de vedere al feminităţii.

O căsnicie adevărată, în care cei doi parteneri se simt indispensabili unul altuia şi de neînlocuit, o astfel de căsnicie este la fel de rară ca o operă de artă. În rest - mediocritate, minciună şi dacă nu minciună - tăcere, multă, posomorâtă, un permanent sentiment de eşec.

Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat şi o femeie, judecata îşi situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Acest moment nu poate fi evitat. Nici pasiunea cea mai mare nu absolvă pe nimeni de această poziţie esenţial umană. Ceea ce îţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi, într-o zi, că numai spiritualitatea rămâne dintr-o iubire.

Nu iubeşti cu adevărat decât pe cine respecţi.

Iertarea nu schimbă şi nu şterge faptele. Cred că oamenii fac o confuzie: iau acceptarea drept iertare.

Sufletul cuprins de harul iubirii, aureolează o fiinţă, devenind generos cu celelalte fiinţe, risipind şi spre ele firimituri de bunătate, respingând trivialitatea, grosolănia.

În viaţa asta, numai pe mine contez ca partener permanent al meu însămi. Şi nu vreau să-mi fie niciodată nici ruşine şi nici scârbă de mine însămi.

Nu e nimeni singur pe lume de care să nu îţi poată fi milă. Fiecare-şi ştie sufletul lui. Şi nu e fericire în nici unul.
De pisici şi de băieţi trebuie să te desparţi la uşă.

Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de a-ţi îmbogăţi mintea şi sufletul şi gândul că suntem trecători în lume.

Mai schimbător decât sufletul omului, decât concepţiile sale şi decât vremea nu e nimic.

Punctul lui de vedere nu se-nclină în faţa logicii şi-a adevărului, ci logica şi adevărul trebuie să se încovoaie în faţa punctului său de vedere.

Cine-şi iubeşte cu adevărat meseria mai face şi câte un compromis de dragul ei.

Blazat, pe lume, e numai cine nu mai dă nici două parale pe viaţă-n general şi pe a lui în special.

Dragostea e ca tusea, nu o poţi ascunde.

E atâta rutină în lume şi-atât de puţin adevăr...

Nu-i frumos să-ţi arăţi rănile în faţa nimănui, ci să ţi le oblojesti când eşti singur şi chiar cicatricele să le ascunzi de ochii lumii.

Adevăratul intelectual este un om senin, nepărtinitor, tolerant, un om dispus să discute, să polemizeze urban, de la egal la egal, un om care se ţine strâns de principiile logicii şi ale adevărului şi care nu ţine să aibă dreptate în afara lor.
 Grăbeşte-te, hotărăşte-te de la început ce vrei şi apucă-te să înfăptuieşti, că viaţa nu stă să te aştepte!

O parte din om se conjugă cu verbul "a avea", cealaltă parte se conjugă cu vervul "a fi"; important este ca partea lui "a fi" să fie măcar egală cu cea a lui "avea". Cei pentru care "a fi" atârnă mai mult decât "a avea" sunt cei care trăiesc pentru a şti, pentru a afla, ceilalţi sunt robii obiectelor, robi strict ai materiei. Orizontul lor este mărginit de obiecte ca de-un parapet. Ei suferă de o incurabilă orbire spirituală.

Viaţa e mai presus de noi.

E greu să fii femeie, dar nici bărbat nu-i uşor să fii.

Nu antrenaţi niciodată în viaţa dumneavoastră cauze pierdute.

Ura şi focul trebuie înăbuşite din primul moment, altfel în urma lor rămâne cenuşă.

Resemnarea este pentru cei nefericiţi, iar cei vinovaţi nu-şi găsesc niciodată liniştea.

În viaţă trebuie să-ţi câştigi pâinea şi să ai nişte fiinţe pentru care să merite să trăieşti.

Înfrânt se simte orice om când îşi vede mecanismul existenţial demontat şi azvârlit într-un vraf de piese, care, detaşate de complicatul lor ansamblu, devin nişte jalnice rotiţe, şuruburi şi piuliţe, pe care nu mai dai nici două parale.

Învaţă, că altă avere şi altă protecţie nu ai!
 Pentru un părinte nimc nu este mai important decât să fie iubit de copilul lui. Dacă nu ştii să-l faci să te iubească, e o cauza pierdută.

În viaţă, repetabilă e numai durerea, numai ea are "ediţii" mereu adăugite şi-mbunătăţite.

Ura e o boală, o stare sufletească de care mori dacă n-o vindeci. Nu există ceva mai odios în lume decât să-mprăştii ură.

Cu gura face şi îşi face omul şi cel mai mare bine şi răul cel mai mare. Umblă cu vorbele ca şi cum ai umbla cu un ou moale.

Pe musafir du-l până-n drum ca să fii sigur că nu se mai întoarce.

Este bine să faci o meserie din care să nu poţi ajunge dactilografă sau vânzătoare.

Dacă vrei să păstrezi indiferent ce relaţie cu un om, trebuie să-l consideri ca pe o rudă apropiată şi să-i ierţi, să-i tot ierţi, cum le ierţi copiilor, părinţilor, fraţilor tăi. Dacă ai orgolii, nici o relaţie nu e posibilă.

Nimeni nu face pasiuni pentru femei cumsecade.

Se spune că nimeni nu cunoaşte aşa bine bărbaţii, cum îi cunosc curvele.

Într-un cuplu nematrimonial, când se ajunge la reproşuri, mai bine lipsă.

Cât trăim nu putem şti de la început ce e-ncheiat şi ce nu.

Să-ţi tratezi prietenul de azi ca şi cum mâine ţi-ar deveni duşman şi duşmanul de azi ca şi când mâine ţi-ar deveni prieten. Este o bună politică.

Dragostea vine şi trece.

Dacă nu port duşmănie şi dacă nu mă bucur de răul cui mi-a făcut rău, consider că iert.

Cuţite înfig în noi doar cei pe care îi iubim.

Aşa cum unele fete rămân fete-bătrâne din jena de-a nu se fi culcat cu nimeni până pe la 30 de ani, tot aşa multe neveste rămân fidele până la sfârşitul zilelor lor din jena de a-şi permite un prim pas alăturea cu drumul, după 40 de ani.

Două calităţi pe lume nu pot fi simulate şi nici înlocuite ori echivalate prin procedeul "mai iei de ici, mai pui colea": inteligenţa şi bunătatea.

Dacă oamenii pot gândi atâta murdărie despre un om, acest gând este un simptom al murdăriei din ei.

Când ai incertitudinea unei ratări, a ratării unei părţi din viaţa ta, crezi că poţi să fii fericit?

Mormintele sunt puntea spirituală dintre cei vii şi trecut. Sunt rădăcinile continuităţii noastre spirituale.
 Nu-mi ajungea o greutate într-o mână, mi-a mai trebuit şi-a doua, ca sa mă echilibrez în mersul acrobatic pe frânghia vieţii.

Cele trei virtuţi sunt: Credinţa în ceea ce facem; Speranţa că ceea ce facem nu este zadarnic; Iubirea, acel gând neobosit la semenul tău căruia trebuie să-i dai.

O femeie, dacă-şi dă osteneala, poate păstra un bărbat, cu o condiţie: să-l iubească. Numai dragostea poate inventa mijloace de convingere. Dragostea sau şantajul.

Dragostea cea fierbinte, de la-nceput, nu ţine cât lumea. Important e cu ce rămâi când s-a mai stins văpaia. Dragostea e ca o stare excepţională. Iar stările excepţionale nu pot ţine. Evoluţia dragostei e comparabilă cu evoluţia unei boli. Şi într-o boală, criza nu poate ţine o viaţă. Viaţa poate ţine de-o criză, dar criza nu ţine de-o viaţă.

Mai întâi trebuie să te pui în locul altuia şi după aceea să-l judeci.

Cu oamenii cu care trebuie să mă supraveghez când vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutăm şi ne dăm informaţii meteorologice.

Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine. Iar cu lume, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşti?

Nu-i poţi cere omului dacă nu-i dai ceva-n schimb.

Bagă de seamă ce faci cu viaţa ta, că nu e veşnică!

Nimeni nu are dreptul să aleagă pentru altul, oricât l-ar iubi.
Când o femeie iubeşte un bărbat simte nevoia să facă un copil cu el.

În viaţa căsniciilor, vasele cârpite nu ţin, fiindcă în ele se găteşte.

Orice om, aşa cum apare în viaţa altuia, tot aşa de bine poate să plece.

Dacă nu faci un copil cu un om pe care-l iubeşti, atunci cu cine să îl faci?

O faptă rea se-ndreaptă printr-o faptă bună, o vorbă rea nu se îndreaptă prin nimic.

În comportamentul tău faţă de cineva, nu-ţi lua argumentele din părerile altuia despre acel cineva.

Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să interpretăm cuvinte. Noi pe ale altora, alţii pe-ale noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sunt de neşters?

Tristeţea, blazarea, disperarea se află sub formă de saprofiţi în fiecare dintre noi. Totul este ca ele să nu iasă din starea lor de saprofiţi, de "coexistenţi" paşnici şi să n-o apuce pe calea manifestărilor virulente.

În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire - mai mult decât o bibliotecă.

Lipsa de educaţie poate fi invocată până la 20, hai 25 de ani. După aceea, nici dacă singura locuinţă si mamă ţi-ar fi maidanul, nu mai poţi invoca lipsa de educaţie. Vine o vreme când mintea proprie îţi este un educator suficient.

Când într-o căsnicie unul din soţi îşi găseşte pe cineva, cel/cea de acasă dintr-o dată se umple de toate defectele, ca de bube dulci. Totul este să ai răbdare şi lucrurile se reechilibrează: vezi că şi "zeul" mai are defecte, vezi că şi "vechitura" de acasă are calităţi şi, una peste alta, ajungi de multe ori la concluzia că "vechitura" e mai bună decât "prospătura".

De când e lumea şi pământul, există o categorie sufletească de oameni puşi pe capătuială, pentru care banul e mai presus de orice, e singura valoare în care cred şi căreia i se închină, pentru că banul e cel mai bun prieten, cel mai bun protector, el n-are miros şi deschide toate uşile. Şi cum omul, spre deosebire de animale, mănâncă mai mult decât pentru a-şi astâmpăra foamea, bea mai mult decât pentru a-şi astâmpăra setea, face amor nu numai pentru a-şi reproduce specia, ucide cu premeditare, fără să-şi mănânce prada, acumulează mai mult decât ar avea nevoie chiar pentru un trai îmbelşugat, e rapace, pentru că acumularea îi dă senzaţia de siguranţă şi de superioritate asupra altuia. Asta dovedeşte cât de puţin evoluează mentalitatea oamenilor.

Între doi oameni care alcătuiesc un cuplu sau vor să alcătuiască un cuplu trebuie să se potrivească mai multe lucruri. Dacă la unele dintre potrivirile acestea se mai poate lua de ici şi pune colo, una este însă indispensabilă şi fără tocmeală: concepţia despre lume.

Mă atrag oamenii complicaţi. Mă atrag major, nimicitor, doar oamenii care mă fac să visez, care maschează atât de bine implacabilele roţi dinţate ale imuabilelor legi care ne guvernează, atât de bine că mă fac să le uit existenţa. Cu cât sufletul tău intră mai profund în hăţişurile de clar-obscur ale altui suflet, cu-atât actul fizic al iubirii devine mai greu de-nfăptuit. Nu ţi-l mai poţi închipui. Deşi-l doreşti, nu ţi-l mai poţi închipui.

Pe omul curat nu-l ai cu nimic la mână.

Unui om îi accepţi firea, nu i-o ierţi.

Iertarea nu schimbă şi nu şterge faptele.

Succesul trebuie să îl facă pe om mai bun.

Nimic nu este absolut bun sau absolut rău.

Nu minţim prin afirmaţii, ci prin omisiuni.

O căsnicie proastă e bine să fie desfacută.

Noi toţi suntem nişte roade ale-ntâmplării.

Prietenia, dragostea şterg barierele de clasă.

Cine nu găseşte cianura la vreme, să facă copii.

Hazardul are un rol incontestabil în viaţa omului.

Un om binecrescut nu face confidenţe fără să i se ceară.

Fiecare-şi ştie sufletul... şi nu e fericire-n niciunul...

Cu nimeni nu e bine să fii sincer cum eşti cu tine însuţi.

Omul trebuie să fie pregătit ca oricând să poată trăi singur.

Preţuiesc ceea ce trebuie să preţuieşti la un om: ce are bun.
 La un om totul trebuie să fie frumos, de la haine până la suflet.

Toate defectele psihice au la origine un complex de inferioritate.

Trecutul imaginaţiei e tot atât de-al nostru ca şi trecutul faptelor.

Cine e sigur pe sine nu e nici invidios, nici intrigant, nici arivist.

Anii te învaţă să devii sfios cu sufletul altuia şi chiar cu sufletul tău.

Să ne cenzurăm şi-n noi înşine, nici cu noi înşine să nu-ndrăznim să fim noi?

Ce definitorie poate fi prima întâlnire cu un om, prima impresie pe care ţi-o face.

La nivelul creierului se produc toate apropierile şi toate depărtările dintre oameni.

Unei femei singure toată lumea-i aduce aminte că este disponibilă. Şi este. Fizic mereu.

E bine ca omul să ştie ce vrea în viaţă şi că e cu atât mai bine cu cât ştie mai devreme.
 Nimic nu mi se pare mai indecent decât confidenţele pe care un bărbat le face unei femei despre o altă femeie.

Mi-au plăcut întotdeauna oamenii frumoşi, pentru că măcar sub aspect fizic ai garanţia că sunt scutiţi de complexe.

Ca să te creadă cineva când minţi şi numai când minţi, trebuie s-o faci cu convingere. Altfel, cum să te creadă omul?

Adevărul e cea mai bună minciună; în consecinţă, să vorbeşti deschis cu oamenii, să nu încerci să prosteşti pe nimeni.

Asta-nseamnă să fii nevastă cu adevărat: să nu-ţi fie ruşine de nici un mijloc pentru atingerea unui scop. Nu retractilă ca melcul.

Nu-i frumos să-ţi arăţi rănile în faţa nimănui, ci să ţi le oblojeşti când eşti singur şi chiar cicatricile să le ascunzi de ochii lumii.

Un om nu-şi poate planifica fericirea. El îşi poate concepe o existenţă echilibrată. Poate lupta şi trebuie să lupte pentru acest echilibru.

Cărui om poţi să-i ceri să iubească nişte copii străini, când, uneori, ţie care nu trăieşti decât pentru ei şi prin ei şi-ţi vine să-i strângi de gât?

Un bărbat nu-nşeală o femeie cu o altă femeie pentru că cea de-a doua ar fi mai tânără, mai frumoasă ori mai deşteaptă decât prima, ci pentru că e alta.

S-au năruit şi se vor nărui civilizaţii, cultura însă e ceea ce supravieţuieşte civilizaţiilor materiale, iar ea va fi etern însemnată de pecetea geniului.

Admiraţia mai apropiată, mai participantă o ai întotdeauna pentru un om din cadrul profesiei tale, fiindcă acolo ai cei mai cunoscuţi termeni de comparaţie.

Uneori, de multe ori, singurătatea asta afectivă şi chiar fizică dă o stare de insatisfacţie, ca să nu zic deznădejde. Bipedul uman e făcut să trăiască în cuplu.

Gindeşte-te că defectele psihice zac numai în suflet. Îţi dai seama ce infern trebuie să fie într-un suflet şchiop sau chior sau amândouă la un loc, sau câte vrei?

Când vorbeşti despre tine este imposibil să te desparţi, să te "filtrezi" de alţii, într-atât viaţa noastră este împletită cu a altora, dependentă de ea. Viaţa fiecăruia dintre noi este, faţă de oamenii care-o determină, ca un râu, în raport cu bolovanii pe care-i duce cu el la vale.

Viaţa este alcătuită din şesuri, din văi, din piscuri, din platitudine şi din rutină, din deprimare şi din bucurie şi dintr-un element obligatoriu: munca. În toate adversităţile şi-mpotriva tuturor adversităţilor, omului îi rămâne acest suport moral: munca.

Femeilor care n-au făcut altceva decât să îşi păstreze frumuseţea unui trup pe care n-au vrut să-l deformeze cu maternitatea le reproşez inutilitatea, vidul. Mi-e necaz de femeile care nu-şi preţuiesc singurul avantaj: cel de-a crea viaţa. Sunt atâtea femei singure care-ar fi bucuroase să aibă cu cine face un copil.

O vreme, cât o să vă iubiţi, tu ai să uiţi că el a fost strungar şi el are să uite că tu eşti intelectuală. Pe orizontală, se uită multe lucruri. Dar oamenii mai stau şi vertical. Şi n-are să treacă multă vreme, şi-n timp ce el are să uite probabil mai departe că tu eşti intelectuală, tu ai să-ţi aduci aminte tot mai des ca el nu este intelectual.

Viaţa intimă a oamenilor, ca şi cea profesională, e plină de greşeli, mai mari, mai mici.

Niciodată nu putem şti ce proporţii iau faptele noastre în viaţa celuilat. Răul pe care i l-am făcut rămâne bun-făcut.

(Din PPS cu autor: Raissa D.)