English
RomânăArtă
ArtăArtă
Victor Socaciu a iniţiat o lege privind eliminarea subtitrării filmelor străine, prin înlocuirea vocilor actorilor străini cu voci în limba română a actorilor noştri. Justificarea acestuia este promovarea limbii române prin evitarea unor expresii preluate fără discernămâne din filme.
Dar Victor Socaciu uită un amănun esenţial: cele mai multe astfel de expresii nu sunt preluate din filme, ci din muzică. Deci, pentru ca legea să fie completă, ar trebui ca vocea cântăreţilor străini să fie dublată, în clipurile video dar şi audio, de cântăreţi români.
Sună bine, nu?
Omul de fier, de Anthony Gormley, în Piaţa Victoria din Birmingham, Marea Britanie.
Anarhismul a adoptat dintotdeauna arta ca mijloc de exprimare, în special muzica şi literatura. Aceeaşi formă de exprimare a fost adoptată şi de socialism, comunism, liberalism, libertarianism, şi chiar fascism.
Influenţa anarhismului în artă nu se materializează întotdeauna în metafore directe sau figuri publice reprezentative, dar poate fi observată prin apelurile implicite la liberalizarea totală a fiinţei umane şi a imaginaţiei sale.
Sun Tzu spune:
1. Terenul se poate clasifica, după natura sa, în accesibil, înşelător, fără influenţă, îngust, accidentat şi depărtat.
2. Un teren la fel de uşor de trecut de fiecare din cele două părţi aflate faţă în faţă este numit accesibil. Pe un astfel de teren, cel care ocupă primul o poliţie la soare, o poziţie potrivită pentru transportul proviziilor sale, poale să lupte în avantajul său.
3. Un teren din care este uşor să ieşi, dar este greu să te întorci, este înşelător. El este de aşa natură, încât dacă inamicul nu este gata şi dacă efectuează o incursiune victoria este posibilă. Dacă inamicul este pregătit şi dacă ieşi pentru a ataca, dar nu reuşeşti să învingi, va fi greu să revii. Nu se va putea profita de acest teren.
Satira politică este o componentă importantă a satirei, specializată în crearea de divertisment de inspiraţie politică; ea este folosită şi cu intenţii subversive, acolo unde discursul politic şi dizidenţa sunt interzise de regimul la putere, ca o metodă de a aduce argumente politice altfel interzise. Istoric, opinia publică în democraţia ateniană a fost influenţată foarte mult de satira politică din teatre.[1]
