
Halloween (scris şi Hallowe'en) este o sărbătoare anuală celebrată pe 31 octombrie. Ea îşi are originea în festivalul celtic[1][2] Samhain şi sărbătoarea creştină a Tuturor Sfinţilor. Este o celebrare seculară dar cu tente religioase puternice.[3][4][5] Emigranţii irlandezi au dus această tradiţie în America de Nord pe vremea Marii Foamete din Irlanda din anii 1840.[6]
Această zi este asociată adesea cu culorile portocaliu şi negru, şi este puternic asociată cu simboluri precum felinarul de dovleac. Activităţile de Halloween includ diverse farse prin care sunt speriate ţintele farselor, costumaţie specială şi serbări cu invitaţii deghizaţi, tururi de fantome, focuri de tabără, vizitarea unor clădiri bântuite, renhiuri jucate altora, citirea unor povestiri de groază şi vizionarea de filme de groază.